Corneliu Stoica

Corneliu Stoica

Pictorul Gheorghe Petraşcu, 75 de ani de la moarte

Sâmbătă, 11 Mai 2024 14:45 | Publicat în CULTURA
Pictorul Gheorghe Petraşcu, de la moartea căruia s-a împlinit în această primăvară 75 de ani, este nu numai unul dintre cei mai mari artişti pe care i-au dat meleagurile judeţului Galaţi, ci şi unul dintre cei mai importanţi pictori români, a cărui valoare a fost recunoscută pe plan internaţional încă din timpul vieţii. A creat o operă profund originală, care prin ineditul exprimării l-a singularizat în contextul picturii româneşti din prima jumătate a secolului al XX-l ...

"Un om între două lumi: Ion (Jan) Hurjui", de Virgil Pavel

Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 12:00 | Publicat în CULTURA
Distinsul profesor de matematică tecucean Virgil Pavel, care a slujit învățământul preuniversitar timp de 40 de ani la Colegiul Național "Spiru Haret", fiind o perioadă și director al acestei prestigioase instituții, a impresionat, după pensionare, prin pasiunea cu care s-a dăruit cuvântului scris, cultivând îndeosebi literatura cu caracter documentar-memorialistic și studiul monografic. Așa se face că în perioada 2016-2023 a scris și publicat nouă cărți, cea mai recentă ...

Un talent autentic, Nicoleta Berlea - la prima confruntare cu publicul (FOTO)

Luni, 08 Aprilie 2024 10:33 | Publicat în CULTURA
Nicoleta Berlea, noua expozantă de la Biblioteca Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galați (strada Domnească nr. 53), a îndrăgit și cochetat cu desenul încă din școala gimnazială Nu a urmat însă o instituție de învățământ artistic superior, ci a absolvit Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, devenind inginer în specializarea Tehnologia Construcțiilor de Mașini. În 2010, a luat și masteratul, la aceeași universitate, în Management și Gestiunea Calități ...

Amintirea lui Constantin Dimofte (90 de ani de la naștere)

Marți, 02 Aprilie 2024 13:20 | Publicat în CULTURA
Constantin Dimofte, sculptor, pictor şi grafician, de la naşterea căruia s-au împlinit pe 2 aprilie 90 de ani, a rămas în conştiinţa gălăţenilor ca un plastician care a slujit cu sinceritate şi devotament arta românească, aducându-şi din plin contribuţia la dezvoltarea mişcării plastice de pe meleagurile de la Dunărea de Jos. De asemenea, a fost un dascăl şi pedagog de vocaţie, care timp de peste 30 de ani, în cadrul unor instituţii de învăţământ preuniversitar, a i ...

Sculptorul Aurel Vlad - 70

Duminică, 31 Martie 2024 12:25 | Publicat în SOCIETATE
Sculptorul Aurel Vlad, personalitate de notorietate internațională, unul dintre cei mai originali artiști români contemporani, a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani, din care peste 40 i-a dedicat sculpturii și învățământului universitar.Artistul s-a născut pe 31 martie 1954, în Galaţi. A manifestat aptitudini și interes pentru modelaj și cioplit încă din clasa a V-a, însă întâlnirea din 1970-1971 cu sculptorul Mihai Mihai, proaspăt absolvent al Institutului de Arte Pla ...

Brăduț Covaliu, pictor legat de meleagurile gălăţene

Luni, 01 Aprilie 2024 16:20 | Publicat în SOCIETATE
Pictorul Brăduț Covaliu, de la nașterea căruia se împlinesc 100 de ani, unul din cei mai viguroși peisagiști și portretiști din arta contemporană românească, este legat prin adolescență de județul Galați S-a născut pe 1 aprilie 1924, în orașul Sinaia. Din toamna lui 1936, a urmat Liceul "Dimitrie A. Sturdza" din Tecuci. Între 1942-1947, a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l profesor pe pictorul Alexandru Jean Steriadi. A debutat în 1943 la Salonul ...

Nelu Pascu, un pictor al contrastelor cromatice șocante. Artiști gălățeni din diaspora

Vineri, 22 Martie 2024 09:30 | Publicat în DIASPORA
Pictorul gălățean Nelu Pascu, stabilit în Italia, un artist cu o biografie comparabilă cu a lui Panait Istrati sau Constantin Brâncuşi, se bucură astăzi de o notorietate deosebită în țara de adopție și nu numai Artistul s-a născut pe 6 decembrie 1963, în comuna Cosmeşti. După absolvirea Liceului Industrial Nr. 3 din Galaţi, a lucrat ca sudor la Combinatul Siderurgic. Chemarea către artă a făcut ca în puţinul timp liber să ia lecţii de desen şi culoare în atelierele p ...

Graficiana Simona Soare, profesoară în Coreea de Sud. Artişti gălăţeni în diaspora

Marți, 27 Februarie 2024 10:00 | Publicat în DIASPORA
Dintre artiștii plastici gălățeni aflaţi în diaspora, în ultimii ani mi-a atras atenția, prin bogata activitate desfășurată, graficiana Simona Soare, una dintre cele mai importante reprezentante ale artei românești contemporane, care s-a impus pe plan național și internațional atât prim lucrările în tehnica gravurii, cât și prin cele de pictură sau desen.Artista s-a născut pe 1 august 1979, la Galaţi. A absolvit Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" (1999) şi Universitatea N ...

Pictorul Ion Hultoană, un plastician din comuna Țepu

Vineri, 23 Februarie 2024 11:30 | Publicat în CULTURA
Originar din comuna Țepu, localitate în care s-a născut pe 27 februarie 1939, pictorul militar Ion Hultoană s-a împărțit de-a lungul anilor, cu pasiune și totală dăruire, între profesia de ofițer de radiolocație și cea de artist plastic. Ion a manifestat aptitudini pentru desen încă din copilărie. Elev fiind, prin clasa a VI-a, la o oră de desen, profesoara le-a dat copiilor să reproducă, după niște fotografii, chipurile unor persoane. A fost uimită când a văzut că des ...

În amintirea caricaturistului Cristian Marcu

Luni, 29 Ianuarie 2024 12:00 | Publicat în CULTURA
Se împlinesc luna aceasta 65 de ani de la nașterea lui Cristian Marcu, ilustru caricaturist român și realizator de filme de animație, trecut cu 12 ani în urmă în lumea umbrelor veșnice, la numai 53 de ani Lucra atunci ca grafician la cotidianul "Jurnalul Naţional" şi aducea zâmbetul pe buzele cititorilor, prin desenele satirice şi caricaturile publicate. Avea o reputaţie deosebită în rândul confraţilor de breaslă şi se bucura de preţuirea pasionaţilor de umor grafic.Născu ...
Pagina 1 din 6