Războiul și opririle Furnalului 5 au înjumătățit activitatea portuară

Războiul și opririle Furnalului 5 au înjumătățit activitatea portuară
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Porturile din Galați, Brăila și Tulcea, coordonate de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, au înregistrat, în 2023, un trafic total de 3,86 milioane tone marfă, față de 7,35 milioane tone marfă în anul precedent, ceea ce corespunde unei scăderi a operațiunilor cu nu mai puțin de 47,5 la sută, potrivit datelor centralizate de companie.

Una dintre cauzele majore ale acestei evoluții este conflictul ruso-ucrainean, care a afectat inclusiv navigația pe Dunăre și Marea Neagră. Pe zona Dunării, riscurilor induse de război - care se traduc inclusiv în costurile de transport - s-au adăugat timpii de așteptare pentru tranzitarea Canalului Sulina. În aceste condiții, în transportul de cereale, de exemplu, o parte dintre transportatori s-au orientat spre rutier, chiar dacă și acest mijloc are dezavantajele lui.

Nu în ultimul rând, reducerea activității din Combinatul Siderurgic Liberty Galați pe parcursul anului 2023 s-a reflectat și în reducerea tranzitului de mărfuri prin porturile de la Dunăre.

La o analiză generală privind Portul Galați, se constată că în 2023 traficul de mărfuri s-a înjumătățit, de la 4,62 milioane de tone marfă în 2022 la 2,38 milioane de tone marfă în 2023, din care 40 la sută l-a reprezentat traficul fluvial și 60 la sută traficul maritim.

"La nivelul Portului Galați, cel mai afectat a fost Portul Mineralier - Romportmet, care deservește Combinatul Siderurgic Liberty Galați. Influențat de situația economică și geopolitică internațională, acesta a înregistrat sincope în aprovizionarea cu materii prime. În plus, creșterea costurilor cu energia au condus la o creștere a prețurilor produselor finite, lucru care a influențat activitatea Combinatului Liberty. La nivelul anului 2023, Portul Mineralier a înregistrat o scădere cu 61,4 la sută a traficului general de mărfuri, de la aproape 3,07 milioane tone în 2022 la 1,18 milioane de tone în 2023. Se înregistrează o scădere mai mare a traficului fluvial, de 70 la sută, traficul maritim fiind la jumătate față de anul 2022. Un alt factor care a determinat scăderea traficului de mărfuri în Portul Mineralier ar fi și sistarea, în repetate rânduri, a activității Furnalului nr. 5, pentru diverse lucrări de întreținere și reparații", ne-a declarat directorul general al APDM Galați, Marcela Daniela Costea, care a precizat că, și în aceste condiții mai dificile, Portul Mineralier rămâne "locomotiva" traficului de mărfuri de la Dunăre.

Spre comparație, în Portul Docuri, în anul 2023, s-au operat 243.048 tone față de 441.478 tone în 2022, prin urmare avem și aici o scădere de aproximativ 45 la sută. "În acest caz trebuie, totuși, amintit faptul că în Dana 32, situată în Portul Docuri, unde operator este TTS Porturi Fluviale SA, finalizarea lucrărilor de modernizare din cursul anului 2023 a dat rezultate și a condus aproape la o dublare a traficului de mărfuri, de la 48.495 tone la 95.210 tone", a precizat directorul general al APDM Galați.

În același timp, Portul Bazinul Nou a menținut trendul descendent în traficul de mărfuri, de la 565.343 tone în 2022 la 356.607 tone, în 2023, ceea ce a însemnat o scădere de 63 la sută, mărfurile operate fiind în general laminate, fier vechi și sare din și către Turcia.

În ceea ce privește Portul Comercial, acesta a înregistrat anul trecut doar 66,3 la sută din traficul de ulei de floarea-soarelui derulat prin dana Prutul, comparativ cu anul precedent, de la 64.058 tone în 2022 la 42.496 tone în 2023. Destinațiile uleiului au fost Franța, Spania și Africa de Sud.

Anul 2023 a venit cu o ușoară creștere, de aproximativ 6 la sută, a traficului de produse petroliere operate în dana Unicom Oil Terminal, de la 431.108 tone în 2022 la 457.746 tone în 2023, mărfurile fiind în principal GPL și fracții petroliere (motorină, bitum etc.).

Scăderi ale traficului de mărfuri au fost înregistrate și la sucursalele APDM Galați din Brăila și Tulcea. Astfel, prin porturile din Brăila au trecut, în 2023, 533.174 tone marfă (în special cereale - n.r.), față de 1,08 milioane de tone marfă în anul precedent, iar prin porturile din Tulcea au trecut 945.587 tone marfă în 2023, față de 1,65 milioane de tone marfă în 2022, mărfurile predominante fiind produse de carieră și balastieră.

 

Revigorare a traficului de mărfuri la început de an

Primele două luni din 2024 au fost marcate de o revigorare a traficului de mărfuri prin porturile APDM Galați, odată cu reluarea activității în Combinatul Siderurgic Galați. Astfel, Portul Mineralier a înregistrat în perioada ianuarie - februarie a.c. un trafic de 205.343 tone, destul de mic față de "vremurile bune" de dinaintea războiului din Ucraina, dar de aproape patru ori mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Per ansamblu, la nivelul Portului Galați, traficul de mărfuri a fost în perioada ianuarie - februarie 2024 de 355.025 tone, față de 261.712 tone în aceeași perioadă a anului trecut. O ușoară creștere a traficului de mărfuri a fost în primele două luni din 2024 și în porturile din Brăila - 55.523 tone (+4 la sută). În porturile din Tulcea, traficul de mărfuri a fost de 101.470 de tone în perioada de referință (-5 la sută). Per total, în primele două luni ale acestui an, prin porturile APDM Galați au trecut 512.018 tone marfă, în creștere cu 20 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.

 

Transporturi fluviale și maritime

Pe tipurile de transporturi prin porturile coordonate de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, predominant rămâne traficul cu nave fluviale, sensibil mai mare față de transporturile cu nave maritime. Mai exact, în 2023, aproape 1,62 milioane de tone marfă (42 la sută) a fost reprezentat de traficul maritim, iar 2,24 milioane de tone marfă a fost reprezentat de traficul fluvial (58 la sută).

 

 

Citit 4777 ori Ultima modificare Joi, 18 Aprilie 2024 19:49

1 comentariu

  • postat de florin
    Joi, 18 Aprilie 2024 07:06
    86.124.201.***
    Portul Giurgiulesti a raportat o creștere de la 1,80 milioane tone la 2,2 milioane tone în 2023!Folosesc alt canal?De fapt scăderea este rezultatul politicilor duse în ultimii 34 de ani!Toți atirnatirii politici la conducere!Porturi distruse nu de bombele rusești ci de incompetenta pesedeilor!
    3
    27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.