POSTUL de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galați, scos din nou la CONCURS
Foto: Foto-arhivă ”Viața liberă”

POSTUL de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galați, scos din nou la CONCURS
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Postul de preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi a fost din nou scos la concurs, de către CNAS. Funcţia de preşedinte interimar al instituţiei gălăţene este asigurată în prezent de Mihaela Docan.

Dosarele de concurs pot fi depuse până cel târziu la data de 19 februarie, inclusiv, până la ora 17,00. Pe 24 februarie vor fi afişate rezultatele selecţiei dosarelor. Pe 2 martie, la ora 10,00 se va desfăşura proba scrisă, iar ultima etapă a concursului va consta într-un interviu, susţinut în cel mult patru zile lucrătoare de la data probei scrise.

În perioada februarie 2013 - septembrie 2015, la conducerea CJAS Galaţi s-a aflat dr. Elena Vrabie. După ce dr. Vrabie a fost demisă, printr-o adresă primită de la CNAS, funcţia de preşedinte interimar a fost asigurată, în ultimele patru luni, de economistul Mihaela Docan.

Citit 2558 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Februarie 2016 15:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.