Între 1-14 august: Icoana de la Adam, în pelerinaj prin satele noastre
Foto: Foto: Maria Stanciu

Între 1-14 august: Icoana de la Adam, în pelerinaj prin satele noastre
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Icoana Maicii Domnului de la Adam va porni în zorii zilei - 1 august, ora 6.00 - în tradiţionalul pelerinaj pentru binecuvântarea oamenilor din cătunele şi aşezările din judeţul Galaţi. „Pe toată perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, Icoana de la Mănăstirea Adam  ne va aduna în biserici, în speranţa că rugăciunea preoţilor unită cu cea a creştinilor va aduce binecuvântare şi ploaie peste aşezările din judeţul nostru. Primele sate şi cătune care vor fi binecuvântate de Maica lui Dumnezeu vor fi cele din Protoieria Târgu Bujor”, ne-a spus maica Anastasia Cimbru, stareţa de la Mănăstirea Adam.

Icoana Făcătoare de Minuni de la Adam veghează la bunul mers al vieţii creştineşti de la Dunărea de Jos de la mijlocul celui de-al XVI-lea veac, în anul 1559, fiind adusă de un călugăr din Răsărit. Ea a stat la temelia ridicării unui schit şi apoi, în anul 1652-1653, a Bisericii lui Adam Movilă, al cărui sit a fost descoperit în 2009. Icoana este renumită pentru darul de aducere a ploii peste aşezările noastre, tot mai secetoase în ultimii ani.

Prima zi de pelerinaj

Miercuri, în prima zi a pelerinajului, Icoana Maicii Domnului de la Adam va îmbrăţişa în Duhul lui Hristos creştini din cătunele şi satele Fundeanu, Drăguşeni, Smulţi, Urleşti şi Corni, după care se va îndrepta în parohia Măcişeni, Vârlezi, Crăieşti, Bursucani, Ciureşti, Bălăşeşti, Bălăbăneşti, Lungeşti. În prag de seară, Maica va fi întâmpinată de credincioşii din comuna Rădeşti, parohia părintelui Cezar Gagiu, unde va rămâne în rugăciune şi priveghere peste noapte.

Joi, 2 august

În a doua zi a pelerinajului, joi, 2 august, Sfântul Odor va porni înspre localităţile Bereşti-Târg, Balinteşti, Bereşti-sat, Bereşti Meria şi Slivna. Apoi va fi primită de credincioşii din cătunul Cristeşti şi Cavadineşti şi se va îndrepta spre Oancea, Vlădeşti, Suceveni, Băneasa, Moscu şi Târgu Bujor, unde va rămâne peste noapte.

În ziua a treia, Maica de la Adam va binecuvânta aşezările de la Umbrăreşti, Viile, Chiraftei II, Chiraftei I, Măstăcani, Vlăşcuţa, pentru ca înspre amiază să păşească în comunele Folteşti, Frumuşiţa şi Stoicani. În jurul orei 18.00, va bucura cu prezenţa ei harică oamenii din Tămăoani, iar de aici va fi preluată de o delegaţie de preoţi din Protoieria Galaţi.

Citit 7151 ori Ultima modificare Miercuri, 01 August 2012 02:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.