- Altă grafică în altă tehnică, pe zidurile oraşului
Oamenii nu ţin să se exprime numai în expoziţii, unde creatorii intră mai greu şi publicul mai rar, ci şi pe stradă! Dacă pe trotuare calci peste desenele cu cretă ale copiilor, pe ziduri poţi vedea producţia celor mai mari, de pildă un portret pictat cu şablon de un anonim, de pe parapetul treptelor de marmură care coboară spre Faleza Dunării (foto 1).
De ceva vreme, un alt artist amator (?) al străzii a preferat altă tehnică: desene alb-negru, în copie, mărite, lipite pe aceeaşi marmură pe care cineva a scris cu spray mai demult: „PE VREMEA LUI CEAŞCĂ (Ceauşescu, n.red.) AŞA CEVA NU EXISTA!” Alături, două alte desene în copie xerox, probabil mărită, pe coli mari de hârtie lipită pe zid, pe care cineva a încercat să le cojească. Unul, interesant, este un portret stilizat (foto 2), alături, un fel de răpire din serai cu grafisme interesante şi amintind de arta japoneză (foto 3). Ultimul desen are un „frate” pe peretele unui bloc de lângă Hotel Galaţi (foto 4).
Cei care protestează că „se murdăresc” zidurile pot fi împăcaţi: lucrările se pot curăţa mai uşor decât cele la care s-au folosit vopsele. Alţii ar spune că, la un oraş tern, chiar avem nevoie de mai multe astfel de încercări. Suntem curioşi cum vor comenta graffiştii, dar şi plasticienii recunoscuţi. Acum câţiva ani, a existat chiar un proiect pentru colorarea unor ziduri gălăţene anoste sau dărăpănate, nefinalizat însă…
Graffiti, vrem, nu vrem - peste tot în lume...
Pro sau contra apariţiei fenomenului graffiti (la noi trenurile şi autobuzele au scăpat, deocamdată, în alte ţări fenomenul fiind interzis ori tolerat), dar clădirile din toate oraşele României capătă „semnătura” tinerilor graffişti. Pe lângă oferta de graffiti obişnuită ochilor gălăţenilor, de la mâzgâleli şi simple semnături la tehnici migălite, omagiu adus unor artişti consacraţi în domeniu sau chiar echipe - SERM, de exemplu, este un tagg (desen propriu numai unui anume grup de graffitişti), nume reprodus/omagiat şi la noi pe ziduri. În foto 5, în zona complexului Ancora, desenul conţine mesaje de tipul „ME GUSTAS GALAŢI!” (Îmi place Galaţiul), ori „DOAMNE AJUTĂ!”, ambele mesaje „de bine”, lângă anul producţiei, 2012, apar, iată, şi manifestări noi: desene pe hârtie, lipite de zid. Din păcate, copii ale unor desene, fără culoare. În orice ţară din lume (exceptând Coreea de Nord), mai ales acolo unde trăiesc mulţi tineri, mai ales unde sunt tineri revoltaţi sau pur şi simplu energici, cu îndemânare sau chiar cu talent, lumea se colorează. A devenit o artă neoficială sau chiar ilegală a străzii, considerată când vandalism, când moft, cu rădăcini încă din antichitate şi reinventată în anii ´70, în suburbiile newyorkeze. De pildă, la Berlin este liber să desenezi, la Hong Kong s-au instalat camere care să protejeze trenurile de „vandali”… Interzis sau acceptat, ne enervează sau ne place, curentul nu mai poate fi ignorat.
