În timp ce Neculai Petrache îşi soarbe ultimul elixir mititel şi mă întreabă cum să facem şi cum să dregem pentru a scăpa de bombardierii care-şi lasă decibelii şi resturile anatomice peste tot, unde vrei şi unde nu vrei, eu îmi amintesc... (şi chiar mă condamn pentru lipsă de combativitate)... cât de puţin s-a scris şi se scrie despre alte păsări... şi cât de mult şi serios s-a scris şi se scrie despre ciori. Un studiu recent, realizat pe viu şi pe strada Frunzei, demonstrează că privighetorile nu se bucură aproape deloc de atenţia scriitorilor şi cititorilor noştri. Dar şi cintezele au aceeaşi soartă. Şi cucii. Şi guguştiucii. Şi mierlele. Nici pescăruşii, blânzii şi sărmanii/triştii pescăruşi ai Dunării, speriaţi de perspectiva pierdută a podului şi tunelului la Dunăre, nu-s băgaţi în seama şi-n dârdora celor şi cestor scribi şi grămătici şi uricari contemporani. Dar ceste ciori înmulţite şi înmulţitoare cum râmele, cum ciupercile, cum hoţii, cum trădătorii de neam şi de sânge, cum puturoşii cu mâna întinsă la VMG, mândre până la extaz şi postate în faţa bisericii, nu la un capăt de muncă sau la un minut de închinare, ci la poate-poate pică ceva la plisc, sunt scrise şi descrise în fiecare secundă... pentru că-s execrabile, mizerabile, ticăloase şi hahalere, şi atrag atenţia, determină poziţia, scormonesc opinia, gâdilă interesul! În acest sens, iată cât de "frumos" scrie epigramistul Iulian Dămăcuş: "Vezi lebedele din Apus,/ Toate s-au dus, toate s-au dus!/ Iar ciorile din Răsărit,/ au revenit, au revenit!"... Şi ce haiku minunat ne oferă Constantin Păun: "Cioară pe antenă - / televizorul prinde/ numai licurici!"... Sau ce aforism devastator ne dăruieşte Valeriu Butulescu: "Toamna, rândunelele pleacă. Rămân ciorile, copleşite de răspundere."... Şi, spre finalul întâlnirii la una mică, Neculai îmi zice un proverb românesc: "Cioara e tot cioară,/ ia pruna şi zboară."... Sigur că da! Nu?
Plecăm spre casă. Spre casa lui. Eu n-am casă. Eu stau într-o chichineaţă, într-un bloc de pe Frunzei. Stau cu căşti antifonice. Din cauza ciorilor şi altora ca dumnealor. Mergem. Cu căştile antizgomot pe urechi, un OM (cu majuscule, desigur!) desenează litere pe gard: "Cine-a prăsit aceste ciori/ trebuie dus la jugănit/ fiindcă, doamne, până-n zori,/ mai face-un stol nenorocit!"... Îl întreb... iar el îmi răspunde: "O cioară a trecut în zbor/ şi mi-a luat pâinea din mână.../ şi-a croncănit mono/color: ce ţi-aş mânca limba română!"... Câteva ciori vopsite se apropie şi copiază textul... pentru bacalaureat!... Succes!
