Da. Păşesc peste margine. Sunt Dincolo. O văd pe mama. Tare ostenită. Trebuie să se hodinească repede. Fiindcă, mai are oleacă şi începe să mă nască. Face mâncare pentru a doua zi, să fie când pleacă ai casei la muncă şi la şcoală. Gata, mâncarea-i gata. Mama se pregăteşte de culcare, îşi face semnul crucii, citeşte din "Crimă şi pedeapsă"...şi cade în somn. Şi doarme, şi doarme, şi doarme! şi tare repede se mai hodineşte mama! oare cum a învăţat să se hodinească aşa repede?...Gata, mama-i hodinită! gata, uite, începe să mă nască! mă naşte fără medici, fără moaşă, fără asistenţă savantă, fără vraci de ocazie, fără babe licenţiate în facerea lumii!...Uite, e aproape ora patru, dimineaţa! uite, mama-i singură şi se chinuieşte cu naşterea mea! mă naşte singură şi mult! ea mă naşte, şi eu habar n-am ce face mama! de unde să ştiu ce face mama, dacă eu (adică cel fără "eu", deocamdată) sunt în mijlocul Necunoscutului, supt povara Loviturii de Dinainte, care-i egală cu povara Loviturii de După?...Sigur că da! nu ştiu! dar am să învăţ! am să învăţ şi am să spun: uite, mă naşte o secundă, două secunde...o oră, două ore...o săptămână, două săptămâni ... mă naşte un an, doi ani...parcă nu vrea (sau nu poate, sau nu ştie) să se oprească din naşterea mea!...Uite, chiar aşa-i! încep să desluşesc durerile mamei la naşterea mea fără sfârşit! încep să văd linia infinitezimală dintre Viaţă şi Moarte, dintre Necunoscut şi Cunoscut! iată, încep să-mi aud şi încep să-mi văd scâncetele şi lacrimile pe care mi le dă mama împreună cu Naşterea! cum să naşti un om fără lacrimi? dacă mă naşte mama fără lacrimi, ce-i mai dau, de-a lungul vieţii, în loc de flori?...Şi, iată, încep să mă întreb: oare ce face mama, de nu mai termină naşterea mea? oare nu vede că anii trec mai repede ori mai încet, după cum i-au făcut, scurţi sau lungi, cei născuţi înaintea mea? oare cum poate mama să îndure atâta Naştere fără oprire şi fără cusur? şi, uite, mama se bucură, nu-i tristă! şi plânge discret, să nu-i trezească pe cei dinaintea mea, pe cei care, iată, se îmbracă în alb şi negru, şi cântă, ori plâng şi se duc şi se ascund în gropi, ori stau şi-şi văd de naşterile altora şi de naşterile lor!...Iată, se face Lumină! şi ce Lumină! gata, mama spune că-i gata, m-a născut! văd şi eu! oare să cred că-i adevărat ce văd? oare sunt viu, printre vii, ori aşa trebuie să cred? văd într-adevăr, ori rămâne de văzut?...Da, gata, sunt născut! mă uit în jur: oare unde o fi mama? mă uit în calendar: am şaizeci şi doi de ani!
Plecare şi sosire la Marele Fix (V) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
