Proiectul CCSE îşi propune 260 de angajări

Proiectul CCSE îşi propune 260 de angajări
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Centrul de Consultanţă şi Studii Europene a lansat oficial, ieri, proiectul "Promovarea unei ocupări sustenabile şi de calitate a forţei de muncă prin programe de formare individualizate în Regiunea de Sud-Est". Proiectul are o durată de 18 luni şi este finanţat prin Programul Operaţional Capitalul Uman 2014-2020, având o valoare totală de 4,341 milioane lei.

"Grupul-ţintă este format din persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, şomeri şi persoane inactive, persoane din mediul rural şi persoane de etnie romă. Intenţionăm să oferim servicii unui număr de 510 persoane, dintre care 260 vor fi angajate, prin participarea la acţiuni specifice de consiliere şi mediere a muncii. Vom încerca să identificăm angajatori cu necesar de forţă de muncă, pe care îi vom pune faţă în faţă cu persoane care deţin competenţele necesare şi au dorinţa de a ocupa un loc de muncă. De asemenea, vom organiza burse de locuri de muncă în toată Regiunea Sud-Est şi 27 de programe de formare profesională, precum şi trei sesiuni de evaluare a competenţelor obţinute pe căi non-formale", ne-a declarat Vasilica Vrabie, manager de proiect.

"Unii poate consideră că 260 de persoane angajate reprezintă puţin. Dar într-o economie ca a Galaţiului, cu o inerţie atât de mare, orice proiect contează şi ne ajută să creştem ca oraş, ca judeţ", a afirmat şi directorul executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase.

Citit 3223 ori Ultima modificare Vineri, 14 Septembrie 2018 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.