Pâinea ambalată are cel puţin 300 de grame

Pâinea ambalată are cel puţin 300 de grame
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat controale pe această temă la zece firme, dar nu a găsit nereguli 

Gata cu pâinea mai mică decât spune eticheta sau cu cea umflată cu aer. S-a stabilit o cantitate minimă a pâinii comercializate: 300 de grame. Preţul acesteia rămâne neschimbat. Asta spune Ordinul 165/2011, publicat în Monitorul Oficial în 30 august şi intrat în vigoare la jumătatea acestei luni.

„Ordinul a fost iniţial modificat, deoarece definiţia pâinii era confuză. Acum este clară. Pâinea ambalată este vândută doar cu mase de minimum 300 de grame. Depăşirea acestei cantităţi este permisă doar din 100 în 100 de grame”, a explicat comisarul Aurel Panfile, de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Galaţi. 

Excepţii

La pâinea neambalată, din cauza scăderii de umiditate, pot apărea scăderi ale cantităţii nete, lucru care este acceptat.

Şi cantitatea derivatelor din pâine se poate abate de la regulă: „Ce este sub 150 de grame, se consideră specialitate sau produs de panificaţie, altul decât pâinea: japoneză, baton, baghetă, chiflă, etc. La aceste sortimente sunt admise scăderi ale gramajului de opt procente”, a mai adăugat comisarul.

Excepţii fac şi pâinile care cântăresc peste un kilogram. Acestea sunt comercializate porţionat şi pot fi cântărite în prezenţa clientului.

Conform spuselor comisarului Aurel Panfile, de la data intrării în vigoare a ordinului, au fost efectuate controale la zece societăţi care comercializează pâine în Galaţi. În cadrul verificărilor nu au fost depistate niciun fel de încălcări ale prevederii.

Producătorii sau comercianţii care nu respectă dispoziţiile ordinului riscă amenzi usturătoare.

Citit 1018 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.