AFACEREA TA/ Model de business, de-a fir a păr. Frizerie pentru pitici, tătici şi bunici (GALERIE FOTO)
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

AFACEREA TA/ Model de business, de-a fir a păr. Frizerie pentru pitici, tătici şi bunici (GALERIE FOTO)
Simona Gampe-Crăciunescu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Nu a pus niciodată mâna pe foarfece, dar a găsit curajul de a deschide o frizerie * Salonul, dedicat copiilor şi bărbaţilor, a înghiţit 27.000 de euro înainte de inaugurare


„Când am mers prima dată cu fetiţa mea la tuns, a fost un chin. Dacă toţi părinţii trec prin asta, e un calvar şi m-am gândit că trebuie să existe o cale de a transforma această experienţă într-una pozitivă”, îşi aminteşte Simona Gampe-Crăciunescu, pe care o despart mai puţin de două săptămâni de momentul inaugurării frizeriei pentru copii, tătici şi bunici Gentleman Style by Cârlionţ.

„Vreau să aduc ceva nou pe piaţă”

După câţiva ani în care a lucrat în administraţia publică, gălăţeanca Simona Gampe-Crăciunescu a vrut să schimbe macazul şi, încurajată de prieteni, a decis să intre în mediul privat. Şi, deşi nu pusese niciodată mâna pe foarfece, a ales să deschidă o frizerie pentru copii şi bărbaţi, deoarece, pe de o parte, este mămică şi ştie cât de dificile pot fi vizitele cu micuţii la coafor şi, pe de altă parte, a învăţat, de-a lungul carierei, cât de important este aspectul fizic pentru bărbaţi, fie ei adolescenţi sau adulţi. „Am lucrat foarte mult cu tinerii, în special cu băieţii, şi am observat că au grijă tot timpul de părul lor - aleg frizuri la modă, se dau cu gel. Lucrurile nu se schimbă când ajung la maturitate - oamenii de afaceri, de exemplu, se împrospătează înaintea unei întâlniri importante”, spune Simona.

Aşa i-a venit ideea de a deschide o frizerie dedicată nu doar copiilor, ci şi bărbaţilor. „Pentru copii vom asigura servicii de frizerie şi styling cu produse bio, un loc de joacă şi multe posibilităţi de distracţie - pictură pe faţă sau televizoare pe care vor rula desene animate. De asemenea, după tuns, fiecare copil va primi o jucărie-cadou. Pentru bărbaţi vom asigura servicii de spălat pe cap, frizerie şi styling cu produse din gamele lux, servicii de manichiură şi, într-un viitor nu foarte îndepărtat, servicii de bărbierit. Nu ştiu să existe un astfel de salon în Galaţi, aşa că vreau să aduc ceva nou pe piaţă”, afirmă tânăra.

„Proiectul a fost aprobat într-o lună. După aceea, lucrurile s-au complicat”

Amplasat pe strada Tecuci, la numărul 157, în cadrul ansamblului rezidenţial Millennium, salonul Gentleman Style by Cârlionţ se află în faza finală de amenajare şi va fi inaugurat înainte de Crăciun. Dar drumul până aici nu a fost unul lipsit de bucle pentru Simona Gampe-Crăciunescu. „Un prieten mi-a spus că pot obţine o finanţare de la Agenţia pentru IMM-uri, care stimulează astfel iniţiativa privată în rândul tinerilor. Am scris proiectul şi a fost aprobat într-o lună. După aceea, lucrurile s-au complicat”, mărturiseşte gălăţeanca. „Agenţia mi-a acordat 10.000 de euro, dar banii au venit abia după o lună şi jumătate, ceea ce a îngreunat achiziţiile de mobilier şi echipamente. Totodată, am împrumutat încă 10.000 de euro de la bancă, însă, deşi studiasem oferta de creditare, am descoperit ulterior unele condiţii dezavantajoase: am plătit comisioane nejustificate, am făcut un aport de peste 4.000 de euro la credit pentru a acoperi TVA-ul şi am fost obligată să fac prima tragere pentru achiziţia de mobilier sau echipamente - bunuri care puteau fi gajate -, deşi eu trebuia să plătesc mai întâi consultanţii”, relatează Simona.

Gălăţeanca a descoperit astfel că la mâna de ajutor pe care statul român le-o întinde tinerilor dornici să-şi deschidă o afacere nu pot ajunge decât cei care au deja bani. „Un tânăr care abia a absolvit facultatea, care nu are economii şi nici suport financiar din partea părinţilor sau a partenerului de viaţă nu se descurcă să-şi deschidă o afacere, deoarece, pe lângă cei 10.000 de euro acordaţi de stat, el trebuie să aibă sau să obţină de la bancă alte câteva mii de euro”, apreciază Simona Gampe-Crăciunescu.

Spaţiul, franciza şi dotările au constituit investiţia de bază

Ca să poată amenaja o frizerie, tânăra a trebuit să caute un spaţiu potrivit. L-a găsit la parterul ansamblului rezidenţial Millennium, unde a închiriat o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.

A căutat apoi un francizor - o firmă cunoscută de styling sub sigla căreia să-şi deschidă salonul - şi a ales Cârlionţ, cu operaţiuni în România, de unde şi denumirea frizeriei Gentleman Style by Cârlionţ. Însă intrarea într-o reţea de franciză costă - o dată, cumpărarea francizei şi, pe urmă, folosirea ei. „Costul unei francize diferă de la un francizor la altul. În acest domeniu, poate ajunge şi la câteva zeci de mii de euro pe lună, la care se adaugă taxa anuală de exploatare”, explică Simona.

După ce a găsit un spaţiu şi o marcă, tânăra a început achiziţiile de mobilier şi echipamente, urmând îndeaproape indicaţiile titularului mărcii. „Asupra culorilor şi a tipului de mobilier care decorează frizeria am convenit împreună cu francizorul. În ceea ce priveşte materialele folosite, am mizat pe calitate şi am ales unele mai scumpe, dar rezistente la apă şi la aburi, astfel încât să poată fi folosite un timp îndelungat. La acestea s-au adăugat televizoare şi piese de mobilier cu care am amenajat un mic loc de joacă pentru copii, echipamente şi ustensile de tuns, precum şi un stoc de produse de styling - şampoane, balsam, măşti pentru păr - pentru perioada ulterioară inaugurării”, spune Simona.

Gălăţeanca nu a neglijat nici promovarea salonului şi contactul cu viitorii clienţi, construind un site de prezentare şi un portal on-line unde clienţii să-şi facă singuri programări la tuns.

Investiţiile realizate până acum se ridică la 27.000 de euro, estimează tânăra, care se gândeşte deja la cheltuielile lunare pe care le va avea după inaugurarea frizeriei: „Salonul va avea patru frizeri, fie ei angajaţi sau colaboratori, deci vor fi cheltuielile cu personalul - salarii şi contribuţii la stat. Se vor adăuga chiria, apa, energia electrică, gazele, salubrizarea, predarea deşeurilor de păr, consumabilele şi, nu în ultimul rând, taxa lunară către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, pentru muzica ambientală”.

Deşi porţiunea de drum pe care a parcurs-o deja şi cea pe care o va parcurge de acum înainte pot părea istovitoare, pentru Simona Gampe-Crăciunescu gândul că aventura ei în lumea afacerilor abia acum începe este suficient de odihnitor: „Tot timpul mi-a plăcut să încerc ceva nou şi asta fac acum”.

 

Fişa afacerii


Denumirea salonului: Gentleman Style by Cârlionţ

Domeniu de activitate: coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare

Investitor: Simona Gampe-Crăciunescu

Investiţie: 27.000 de euro

Sursa finanţării: Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, credit bancar, resurse proprii

Spaţiu: 100 de metri pătraţi, închiriat

Număr de angajaţi/colaboratori: 4


Citit 12197 ori Ultima modificare Joi, 25 Februarie 2016 23:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.