Aproximativ 20 la sută dintre IMM-urile din Regiunea de Sud-Est - din care face parte şi Galaţiul, alături de Brăila, Tulcea, Constanţa, Buzău şi Vrancea - şi-au redus activitatea în ultimii cinci ani, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, prezent la Galaţi cu ocazia lansării studiului dedicat mediului de afaceri ''Carta Albă a IMM-urilor din România 2016 pentru Regiunea Sud-Est”.
''Activitatea IMM-urilor investigate (studiul a cuprins un eşantion de 200 de firme din Regiunea Sud-Est din cele aproape 1.100 de companii analizate la nivel naţional – n.r.) a arătat faptul că aproximativ 20 la sută dintre IMM-uri şi-au redus activitatea în ultimii cinci ani, 60 la sută şi-au menţinut activitatea la aceeaşi parametri, iar aproape 20 la sută şi-au crescut sau amplificat activitatea. Este un procent aproape egal între firmele care şi-au scăzut sau amplificat activitatea economică. Comparativ cu 2015 performanţele economice ale IMM-urilor din Regiunea Sud - Est în 2016 sunt aproximativ egale", a declarat preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu. Acesta a precizat că, mediul economic actual este unul favorabil afacerilor doar în percepţia a 33,56 la sută dintre întreprinzătorii din Regiunea de Sud-Est. Mai mult, 34,93 la sută dintre întreprinzători consideră că mediul economic este unul stânjenitor dezvoltării afacerilor şi doar 31,51 la sută au o percepţie neutră.
În opinia întreprinzătorilor, cele mai mari probleme cu care se confruntă IMM-urile sunt birocraţia (semnalată de 57,53 la sută dintre firme), corupţia (56,16 la sută), controalele excesive (46,58 la sută), dar şi concurenţa neloială (42,47 la sută).