Protestele din Franța privind vârsta de pensionare au stârnit destule reacții și în România. Pe meleagurile mioritice, unde pensia vine, în condiții normale, fără privilegii speciale, abia de la 65 de ani (pentru bărbați), ieșitul francezilor în stradă și protestele de tot felul au părut, mai degrabă, niște "mofturi". Adică, prea era "foarte, foarte" pensia francezului la 62 ani, un prag de 64 de ani este acceptabil, mai ales dacă luăm în considerare extinsul sistem de protecție socială din Hexagon!
Că tot s-a deschis subiectul, ministrul Muncii de pe la noi a și precizat că în niciun caz nu dorește majorarea vârstei de pensionare în România peste limita de 65 de ani. O limită la care, apropo, ar urma să ajungă, până în 2030, și femeile, că așa scrie "la catastiful" angajamentelor asumate prin PNRR. Asta așa, să fie egalitate de gen...
Dincolo de sămânța de scandal ce se întrevede deja pe scena politică apropo de pensii și PNRR, dincolo de vârsta de pensionare, rămâne în fapt realitatea tristă a... speranței de viață. La acest capitol, potrivit ultimelor date Eurostat, românii abia ajung la o medie de 72,8 ani, în condițiile în care media Uniunii Europene este de 80,1 de ani.
În aceste condiții, protestele francezilor, care în materie de speranță de viață "bat" peste 80 ani, par oarecum și mai "extravagante".
Adusă spre tărâmul politic, dacă s-ar face o corelare între speranța de viață și vârsta de pensionare, atunci românii ar trebui să iasă la sub 60 de ani la pensie, pentru a fi pe picior de egalitate cu francezii.
Desigur, aceste comparații sunt pur teoretice. Modul în care este croită societatea în ansamblul ei contează la fel de mult precum corelarea datelor statistice. Ne referim aici la condiții de muncă, asistență sanitară, promovarea unui trai sănătos etc. Sunt capitole la care România este, de asemenea, codașă, excelând mai degrabă prin a-i plasa pe cei mai mulți dintre pensionari într-o zonă a claselor sociale etern vulnerabile.
În plus, rămâne deschisă și problema sustenabilității sistemelor publice de pensii. Din acest punct de vedere, de-a lungul timpului au tot curs avertismentele sociologilor și economiștilor cum că ne îndreptăm spre o situație de criză, cu o populație activă tot mai redusă, tot mai incapabilă să susțină prin contribuții viitoarele pensii de stat. E un subiect ocolit de politicieni, pentru că, nu-i așa, mandatul lor e pe cel mult cinci ani, nu trebuie să-și bată capul cu pensiile românilor din 2050! Așa că, noi să fim sănătoși și să avem putere de muncă!