Sunt pieton. Unul disciplinat. Care a învăţat de la grădiniţă cum se traversează strada, care aşteaptă să nu mai vină maşini dacă nu are marcaj la îndemână, care le mulţumeşte şoferilor care opresc pentru a-l lăsa să treacă, deşi are prioritate. Asta pentru că, în opinia mea, politeţea n-a omorât pe nimeni. Şofer nu sunt, dar merg adesea cu taxiul, cu prietenii şi văd, prin ochii şoferilor, pericolele traversatului aiurea, prin loc nemarcat, în fugă, fără să te asiguri. E sinucidere curată. Educaţia lasă de dorit în direcţia aceasta, ar trebui amenzi mai serioase şi prevenţie, în zonele cu risc. În Galaţi, în ultima perioadă, a devenit sinucidere curată însă şi traversatul străzii pe zebră. În faţa Spitalului de Urgenţă, acolo unde semafoarele au fost oprite fiindcă, din cauza închiderii străzii Stadionului, circulaţia se supraaglomerase, trecutul pe zebră e un fel de alba-neagra cu consecinţe necunoscute. Maşinile parcate aiurea, aglomeraţia din intersecţie, maxitaxi şi autobuze oprite în staţie, toate congestionează cumplit strada Brăilei în punctul respectiv. În consecinţă, oamenii, şi şoferi şi pietoni, sunt nervoşi. Când sunt nervoşi, devin neatenţi, iar consecinţa, de multe ori, e previzibilă: scrâşnet de frâne, înjurături de o parte şi de alta. Şi, câteodată, buşituri în toată regula. Altă zonă sensibilă, pe unde trec des şi care, tot aşa, nu are semafor, este cea de la Inelul de Rocadă. Acolo, ca să traversezi oricare dintre cele cinci străzi care se întretaie, este aproape o misiune imposibilă. Dacă mai ai şi nefericirea de a avea un copil în cărucior sau, şi mai rău, de mână, stai un sfert de oră la trecerea de pietoni ca popa, mai ales la orele de vârf, 8,00-9,00 dimineaţa şi 16,00-18,00 după-amiaza. Ţinând cont că acolo se află şi singurul parc din zonă, care mai are şi loc de joacă pentru copii, poate un semafor nu ar fi o idee atât de rea. Sau, dacă asta nu se poate, măcar marcaje din acelea proeminente, care să-i determine pe şoferi să încetinească înainte de trecerea de pietoni. Le-am văzut pe drumurile naţionale, nu cred să fie aşa o mare filosofie executarea lor. Să găsească soluţii e treaba Poliţiei rutiere şi a serviciilor specializate din cadrul Primăriei. Sunt convinsă că, şi într-un loc şi în celălalt, există oameni care, dincolo de faptul că sunt şoferi, sunt şi părinţi. Au şi dumnealor copii, au cu siguranţă şi părinţi în vârstă, care nu mai pot traversa în fugă - am făcut asta, o dată, în centrul Vienei şi un poliţist mi-a atras atenţia că este derutant pentru şoferi, întrucât ei ar putea aprecia incorect timpul care-ţi trebuie pentru a ajunge pe partea cealaltă. O soluţie de compromis, care să fie corectă pentru ambele părţi, care să ne asigure tuturor deplasarea civilizată pe drumurile publice, trebuie să existe. Şi da, ideal ar fi să avem, ca în alte părţi, semafoare cu buton în zonele mai puţin circulate pietonal, o sincronizare mai bună a celor existente, marcaje proaspete şi semnalizate, inclusiv luminos. De facilităţi pentru nevăzători şi persoane cu handicap nici nu mai vorbesc, o să spuneţi că visez cai verzi pe pereţi. Dar, până una alta, n-ar fi rău să avem măcar puţin mai mult respect unii pentru ceilalţi, indiferent de mijlocul de transport cu care ne deplasăm, iar, din partea administraţiei oraşului, fapte. Rapid.
Război pentru trecutul străzii Scris de Anca Spânu
