A venit Anul Nou… legumicol

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

La Matca, roşiile din solare au început să dea în pârg, iar unii dintre cei care au înfiinţat culturile mai devreme - băgând, de altfel, bani grei în sobele cu care au încălzit răsadurile peste iarnă - au intrat deja în prima recoltă. Primele roşii culese la Matca sunt, într-adevăr, ca un fel de Anul Nou… legumicol. Acum încep să se vadă roadele, preţurile sunt mai bune, iar omul se bucură că, în sfârşit, vede că i se întoarce efortul pe care l-a făcut, pentru acest ciclu de culturi, încă din noiembrie - decembrie anul trecut.

Desigur, se pot găsi muşterii care să se întrebe de ce preţul la roşii de Matca e la fel precum cele "de import". Răspunsul, poate fi şi unul strict "pe cifre", pentru că în costul kilogramului de roşii intră şi sutele de milioane care intră în cheltuielile unui solar înainte ca măcar să ai garanţia că o să ajungi cu vreo roşie la piaţă. Gândiţi-vă ce au păţit bieţii oamenii care şi-au văzut solarele spulberate de vijelia din aprilie! Unora le va lua şi doi, trei ani să se repună pe picioare, la pierderile pe care le-au avut.

Dar dincolo de partea strict financiară, puneţi pe masă roşia de Matca şi roşia "de laborator" adusă de afară şi pe care o găseşti prin supermarketuri la preţuri adesea chiar mai mari. Nu că-i laud pe mătcaşi, dar roşiile de la ei chiar sunt la gust precum cele pe care le culegeam pe vremuri din grădina bunicilor! Au, pur şi simplu, gust de… roşie! Nu sunt vreo făcătură, roşie… doar la suprafaţă, iar la interior ca o bucată de plastic! Acesta e şi motivul pentru care, odată ieşite roşiile de la noi, făcăturile de legume aduse de pe-afară dispar de pe piaţă.

Să nu credeţi însă că banii stau pe araci în sere. Banii câştigaţi acum, cam până pe la sfârşitul lui mai, se duc cam toţi în pregătirea următorului ciclu de producţie. Câştigul fermierului rămâne undeva mai la coadă, atunci când roşiile se dau pe doi, trei lei sau chiar mai puţin. Şi chiar atunci când omul prinde ceva cheag, gândiţi-vă câtă muncă, de dimineaţa până seara este la un solar. O muncă la care nu oricine se încumetă să se bage. Poate şi de asta Matca este "buricul târgului" când vine vorba de roşii, în timp ce alte comune au rămas cu sărăcia în bătătură, chit că de pământ bun nu se pot plânge.        

Citit 3988 ori Ultima modificare Duminică, 14 Mai 2017 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.