A călcat pedala de accelerație și a fugit de poliție

Joi, 04 Aprilie 2024 18:01 | Publicat în EVENIMENT
Deși oamenii legii i-au făcut semn să oprească în trafic, un gălățean a sfidat legea și a mărit viteza mașinii pe care o conducea. Conducătorul auto, care a refuzat să oprească la semnalul regulamentar de oprire al unui echipaj de poliție, în timp ce se deplasa pe strada Fagului, din Galați, în jurul orei 01,40, va răspunde acum penal pentru fapta sa. Pentru că șoferul a călcat accelerația în locul frânei, oamenii legii au pornit pe urmele acestuia cu autospeciala de p ...

„Afumați bine” la volan, au dat nas în nas cu poliția

Joi, 04 Aprilie 2024 16:20 | Publicat în TRAFIC
Consumul de alcool la volan și conducerea sub influența unor substanțe interzise par să fie obiectul principal al dosarelor penale întocmite de polițiștii de la circulație. Astfel, în ultimele 24 de ore, oamenii legii au depistat mai mulți șoferi în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive sau fără a deține permis de conducere. Primul dintre aceștia, un bărbat de 56 de ani, din Galați, a fost depistat ...

Amenințare cu pistolul pentru un loc de parcare la mall

Joi, 04 Aprilie 2024 12:40 | Publicat în EVENIMENT
Se face anchetă în jurul unui scandal care a avut loc la finele săptămânii trecute între agenții de pază de la centrul comercial Shopping City și un bărbat de 53 de ani, din Galați, care ar fi scos pistolul ca să-și apere soția.  Altercația ar fi avut loc în miezul zilei, din cauză că soția bărbatului, o femeie de 39 de ani, ar fi parcat mașina pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități. Cum șoferița nu se încadra în categoria persoanelor cu dizabilități, unul ...

Elev de liceu, atacat cu un cuțit lângă școală

Miercuri, 03 Aprilie 2024 15:15 | Publicat în EVENIMENT
Un incident care i-a avut ca protagoniști pe un elev al unui liceu din Micro 18 și un bărbat în stare de ebrietate a avut loc marți, la orele prânzului, în apropierea unității școlare Băiatul, în vârstă de 18 ani, elev la Liceul ”Dunărea”, ar fi fost agresat de un individ necunoscut, care l-ar fi amenințat și chiar atacat cu un cuțit. În fața pericolului, tânărul a sunat la 112, la fața locului ajungând două echipaje de la Secția 3 și unul de jandarmi, care l-au r ...

Șofer brăilean, prins drogat și fără permis în Galați

Miercuri, 03 Aprilie 2024 13:50 | Publicat în TRAFIC
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Brăila, este cel mai recent protagonist al unei urmăriri cu poliţia după ce a fost reperat circulând cu viteză, la o oră foarte matinală, pe o stradă din Galaţi. Un echipaj de la Secţia 2, aflat în misiune în zona Micro 16 în noaptea de marţi spre miercuri, a observat cum mașina condusă de acesta circula cu viteză pe strada Lebedei, îndreptându-se către intersecţia cu Gheorghe Asachi. La vederea echipajului, șoferul nu a încetinit ...
Echipajele cu atribuții rutiere și-au intensificat controalele pe linie de consum de alcool și stupefiante, verificările intensive din trafic arătând un procent tot mai mare de șoferi care se urcă ”amețiți” la volan Încă trei șoferi au fost prinși în județul Galați în decurs de numai câteva ore, sub influența alcoolului, unul dintre ei neavând nici permis de conducere. Cei care și-au riscat carnetul, libertatea și siguranța sunt un bărbat de 68 de ani din comuna Mun ...

Mort de beat, gonea ca săgeata pe Brăilei

Luni, 01 Aprilie 2024 18:03 | Publicat în TRAFIC
Un gălățean de 30 de ani a fost cu greu oprit în trafic după ce mașina pe care o conducea a fost înregistrată de radar cu peste 80 de km/h. Autoturismul la volanul căruia se afla bărbatul a fost reperat de echipajul rutier în timp ce gonea pe strada Brăilei, dinspre Inelul de Rocadă către Spitalul Județean. Valoarea cu care circula mașina o depășea cu mult pe cea maximă admisă, respectiv 82 km/h, așa că polițiștii au făcut semn de oprire. Șoferul nu a ținut cont și a ...
O descindere de amploare a avut loc, sâmbătă seară, în municipiul Galați, 25 de persoane fiind depistate în timp ce practicau jocuri de noroc ilegale, sumele confiscate de la participanţi ridicându-se la peste 65.000 de lei.În jurul orei 23.30, polițiștii de la secțiile 1-5 și de la Biroul Rutier, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor, au descins la o locație de pe bulevardul George Coșbuc din municipiul Galați, unde existau informaţ ...

Tâlhari liberi prin centrul orașului

Joi, 28 Martie 2024 19:30 | Publicat în EVENIMENT
Mai mulți tineri sunt căutați de polițiștii din Galați după ce au apărut semnale că ar fi atacat un copil și i-ar fi luat cu forța banii din buzunar Incidentul a fost semnalat miercuri, 27 martie, de către minorul în vârstă de 13 ani, care s-a prezentat la Secția 2 Poliție însoțit de tatăl lui. Copilul a afirmat că în cursul acelei seri, în jurul orelor 20.00, în timp ce mergea prin dreptul unei foste centrale telefonice din Ţiglina II, ar fi fost înconjurat de un grup ...

Traficant de persoane depistat la Oancea

Luni, 25 Martie 2024 14:22 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi reţinut un cetăţean al Republicii Moldova căutat de autorităţile din Austria pentru implicare în trafic de persoane. Pe 21 martie, în jurul orei 13.00, bărbatul, în vârstă de 22 de ani, pasager într-un microbuz, s-a prezentat, la Oancea, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară. La control, oamenii legii au constatat că pe numele acestuia exis ...
Pagina 9 din 21