Profesorii vor decide până luni dimineață asupra prelungirii grevei

Profesorii vor decide până luni dimineață asupra prelungirii grevei
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Salariile profesorilor și ale personalului didactic auxiliar ar urma să crească de la 1 iunie cu 1.300 de lei brut pe fiecare funcție, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică, duminică, pe site-ul Ministerului Muncii.

Practic, Guvernul a făcut o nouă ofertă sindicaliștilor, iar aceștia au cerut în scris promisiunile pe care le vor analiza până luni, 12 iunie, la ora 10,00, când Executivul așteaptă un răspuns pozitiv pentru încetarea conflictului de muncă. Pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ, majorarea prevăzută este de 400 de lei brut.

Duminică dimineață, după negocierile de la Guvern, Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat: ”Cu alte cuvinte, mâine este grevă în toate școlile. Ceea ce ni s-a oferit se cunoaște. Suplimentar, față de ce am obținut până acum, este vorba de o creștere medie a salariilor cu data de 1 iunie de 25%. De asemenea, acea primă anuală până în 2027 de 1.500 lei pentru personal didactic și 500 lei este noutatea pentru nedidactic. Și cam atât”.

La rândul său, președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a arătat că ”au fost nişte cerinţe minimale. Una dintre ele încă nu a fost îndeplinită. Am cerut să se achite în totalitate tot ceea ce înseamnă creşterile salariale pe viitoarea grilă de salarizare în cursul anului 2024. Aici răspunsul Guvernului a fost că se acordă prima tranşă în 2024, la 1 ianuarie, cealaltă urmând să fie acordată în 2025. Aşa că, este logic să primească colegii noştri proiectul actului normativ şi, în funcţie de conţinutul acestuia, ne vor da un răspuns până mâine (luni - n.r.), răspuns pe care îl vom comunica".

În ceea ce o privește, ministrul Educației, Ligia Deca, s-a referit, duminică, la faptul că profesorii care au fost în grevă nu vor fi sancţionaţi în niciun fel şi nici nu au fost făcute presiuni asupra lor să revină la clase, însă nu vor fi plătiţi pentru zilele în care au protestat şi nu au fost la şcoală. În plus, Deca este de părere că există posibilitatea ca o parte din orele de şcoală să fie recuperate săptămâna viitoare (12-16 iunie - n.r.), dar printr-o planificare realizată la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Nu în ultimul rând, ministrul Educației a menționat că înscrierile la BAC 2023 și la Evaluarea Națională se prelungesc până la data de 16 iunie, iar probele de competențe în limba română, de competențe lingvistice într-o limbă de circulație internațională și de competențe digitale vor fi echivalate cu mediile obținute în liceu de candidații la examenul de Bacalaureat.

Citit 2131 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2023 21:11

11 comentarii

  • postat de traim cu razboiul la kkr si vrem la all inclusive....
    Luni, 12 Iunie 2023 17:24
    89.39.81.***
    asta e un joc cu prosti. prostii sint cei ce vor plati din taxe si impozite salariile profilor.... de fapt din imprumuturi care nu se mai opresc. de ce? dupa rocada. asta-i termen din sah dar la noi nu joaca in politica nimeni sah, joaca japca. PSD prin gurita dl. nou premier va da mai mult....traia
    0
    0
  • postat de Zz
    Luni, 12 Iunie 2023 13:51
    78.96.86.***
    Poate răspunde vre un cadru didactic sau sindicatul acestora la întrebarea CU CE SE VA IMBUNATATI INVATAMANTUL, PTR. ASTA AU FACUT GREVA , DACA LE A CRESCUT SALARIILE??????? DEVIN MAI DESTEPTI CEI CARE NU ERAU MAI HARNICI CEI PUTUROSI, MAI PREGATITI CEI NEPREGATITI MAI CULTI CEI INCULTI ??????
    0
    0
  • postat de Killer
    Luni, 12 Iunie 2023 10:56
    86.124.200.***
    Stimați sindicaliști din educație și nu numai,
    Timpul petrecut în greva este remunerat? Asa este stipulat în ccm? Nu pronunțați cuvântu l RECUPERARE pentru ca, știe toată lumea, inclusiv dvs, este o gogorita. Anul școlar ar trebui prelungit cu atâtea zile lucratoare cat a ținut greva. Aceasta peri
    0
    0
  • postat de Sindicatele din educație, corecte și inteligente
    Luni, 12 Iunie 2023 09:10
    109.166.128.***
    Ca o concluzie până azi. După 33 de ani, Sindicatele din Educație, sunt cele mai democratice sindicate în organizarea internă, în manifestare și ce este mai important, sunt apolitice și chiar spune, sindicate inteligente ce reprezintă corect, cinstit, breasla educației în România. Felicitări breslei
    0
    0
  • postat de Albert
    Luni, 12 Iunie 2023 09:07
    86.124.200.***
    Oferta financiara a guv rezolva demnitatea și respectul pe care îl doriți? Nu domnilor și doamnelor. Cele doua nu se cumpără ci se obțin prin comportare, munca, dedicație, etc.
    Este inclus în oferta și un % din PIB pentru educație? Nu. Este dovada ca nu v a interesat acest lucru și fenomenul se va
    0
    0
  • postat de remo girone
    Luni, 12 Iunie 2023 09:04
    109.166.196.***
    Normal si corect, asa ar fi.
    0
    0
  • postat de Ion
    Luni, 12 Iunie 2023 06:23
    86.124.127.***
    Evazioniști! Vor salarii cât mai mari dar taxe la stat din banii încasați din pregatiri sunt negrii! Urât exemplu domnii dascăli! Banii pentru creșterile salariale a domniilor voastre sunt din taxele plătite de cei corecți!
    0
    0
  • postat de Maria
    Luni, 12 Iunie 2023 05:22
    95.76.37.***
    Muncesc 18 ore pe saptamana, concediu de 3 lunipe an si vor bani
    Raspundere penala si imputarea pt organizatorii grevei, diminuarea
    salariilor pentru toate zilele de greva!
    0
    0
  • postat de Remus
    Duminică, 11 Iunie 2023 22:36
    5.14.137.***
    Toti profesorii se plang de salarii, insa nu se plang de sporurile salariale care aproape le dublează veniturile. Spor de solicitare neuropsihica, spor de conditii vatamatoare,spor de gradatie, spor daca predai intr-o localitate izolata, spor daca esti diriginte, spor daca predai la mai mult de 5 cl
    0
    0
  • postat de Adrian
    Duminică, 11 Iunie 2023 19:47
    89.39.81.***
    Sa vezi acum crestere a calitatii invatamantului...credeți ca la 1 ianuarie isi vor da seama ca nu au 6% din pib sau tot la anul in iunie????
    0
    0
  • postat de Gigel
    Duminică, 11 Iunie 2023 18:33
    5.13.228.***
    Sa cereti bon cand le platiti pregatirile.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.