"Viaţa liberă" te ajută să iei bacalaureatul / Rezolvarea subiectului la biologie

"Viaţa liberă" te ajută să iei bacalaureatul / Rezolvarea subiectului la biologie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Profesoara Daniela Panaite de la Colegiul Naţional "C. Negri" ne-a ajutat cu rezolvarea subiectului propus de MECTS la biologie, clasele a XI-a şi a XII-a

CLICK AICI PENTRU A DESCĂRCA SUBIECTELE PROPUSE

CLICK AICI PENTRU A DESCĂRCA REZOLVAREA SUBIECTELOR PROPUSE

Ce spun alţii despre profesoara Daniela Panaite

profaaaaaaDincolo de calităţile profesionale, pe Daniela Panaite, profesoară la Colegiul Naţional „C. Negri”, o apreciază atât colegii de cancelarie, cât şi elevii de la clasă pentru modul în care ştie să relaţioneze cu ceilalţi.

„Doamna profesoară reuşeşte să ne aducă în suflet acel farmec al lumii înconjurătoare, într-o poveste a biologiei, scrisă cu dragoste. Cel mai important este că are pentru toţi căldura unui dascăl deosebit, dar şi a unei prietene”, ne spune Ioana Cotos, elevă în clasa a VIII-a, olimpică a colegiului.

Directorul Mitică Dudău susţine că Daniela Panaite este ”un dascăl deschis, discuta cu copiii foarte multe lucruri, cu zâmbetul pe buze. Prin natura disciplinei pe care o predă, dar şi cu talentul cu care este înzestrată, găseşte punţi către inimile lor. Poate cel mai important lucru e faptul că ştie să şi asculte ceea ce spun elevii, să le înţeleagă problemele. Se numără printre dascălii care lasă amintiri frumoase, legate de activităţi, excursii şi tabere. Lucru deloc de neglijat este faptul că e şi un foarte bun coleg de cancelarie”.

Luni încep probele de competenţe

Elevii claselor a XII-a vor intra de luni în febra examenului de bacalaureat. În perioada 11-13 iunie vor susţine proba competenţelor de comunicare în limba română, urmând ca între 18-22 iunie să fie testaţi la competenţele digitale. Competenţele de comunicare într-o limbă străină se vor susţine între 25-27 iunie. Probele scrise se vor desfăşura între 2-6 iulie.

Mulţumiri profesorilor

„Viaţa liberă” mulţumeşte tuturor profesorilor care ne-au ajutat în rezolvarea subiectelor: Nicoleta Crînganu, Gina Burghiu, Ruxandra Şerban, Iuliea Lazăr, Daniela Panaite, Daniela Ilie, Gabriel Enache, Vasile Ciuchină şi Romeo Zamfir. Fără ajutorul acestora n-am fi putut veni în sprijinul elevilor care vor susţine bacalaureatul.

Citit 2669 ori Ultima modificare Sâmbătă, 09 Iunie 2012 10:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.