Grupul Damen solicită despăgubiri statului român

Grupul Damen solicită despăgubiri statului român
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Grupul olandez Damen cere despăgubiri României pentru Şantierul Naval de la Mangalia, după ce, recent, compania a decis să rezilieze contractul încheiat în 2018 cu autoritățile române, potrivit unor surse citate de antena3.ro.

În documentul de despăgubire înaintat de olandezii de la Damen Shipyards către statul român nu este specificată suma pe care aceștia o cer drept daune statului român. Însă, potrivit unor surse din interior, citate de antena3.ro, se pare că olandezii ar pretinde daune în valoare de 500 milioane de euro.

Olandezii de la Damen au decis să rezilieze contractul cu statul român invocând faptul că nu mai beneficiază de aceeași legislație de care beneficiau în 2018, odată cu încheierea acestui acord, și că, practic, pierd investiții și contracte.

Potrivit acelui acord, statul deținea în continuare 51 la sută din acțiuni la Șantierul Naval Mangalia, însă controlul operațional revenea Damen. Grupul olandez amintește faptul că, atunci când au preluat SN Mangalia, acesta nu mai avea comenzi, iar în numai trei ani ei au reușit să livreze cea mai mare navă din lume de extracție a diamantelor.

După cum v-am informat în paginile ziarului "Viața liberă", la începutul lunii august, reprezentanții Damen au atras atenția asupra faptului că, printr-o lege adoptată recent de Parlament, companiile aflate în situația Damen Shipyards Mangalia, cu acționar majoritar de stat, dar cu control operațional privat, nu mai sunt exceptate de la legislația locală a guvernanței corporative a întreprinderilor publice.

Damen a transmis în acel moment că, în fața deciziei unilaterale și a faptului de a nu mai avea control operațional în șantierul din Mangalia, se confruntă cu o încălcare a contractului încheiat cu statul român și prin urmare a declanșat procedura de reziliere.

În acest contract se precizează și faptul că, în caz de nerespectare a contractului din culpa unei părți, pot fi solicitate daune.

Citit 1907 ori Ultima modificare Luni, 09 Octombrie 2023 20:52

6 comentarii

  • postat de Cristi
    Miercuri, 11 Octombrie 2023 16:26
    5.2.209.***
    Bechtel doi.
    0
    1
  • postat de Inventatorul lui peste de la Primarie
    Miercuri, 11 Octombrie 2023 02:31
    89.137.226.***
    Sa-l desfiinteze, si pe terenul respectiv, betonel de la Primarie, sa faca platforma de table si sah pentru pensionarii Damen.

    Si scranciog pentru babele futuriste care sa dea direct pe puntea unui vas de croaziera!
    SIC!
    2
    3
  • postat de asta se intampla cand Statul Roman , face afaceri cu toti looserii si falitii internationali
    Marți, 10 Octombrie 2023 18:20
    204.14.72.***
    cand te crezi mare constructor naval international (Damen), laudandu-te , ca ai livrat 3 barcute si 2 remorchere la cine stie ce port arabesc , in timp ce santierele din Asia , construiesc 10-20 de nave gigant cat Muntii Himalaya...esti penibil rau de tot !!!
    1
    18
  • postat de Panarama Damen..ha,ha,ha
    Marți, 10 Octombrie 2023 18:10
    194.34.105.***
    din gogomaniile Damen la preluarea Santierului din Mangalia : "Damen Mangalia va avea peste
    3.000 de angajați până în 2020!"
    Directorul Damen Mangalia, Chris Groninger...... potrivit acestuia,
    unitatea de la Mangalia se va axa în principal pe trei piețe: nave de croazieră, nave tip
    ROPAX/RORO/Fe
    0
    17
  • postat de coco
    Marți, 10 Octombrie 2023 12:57
    89.120.9.***
    Au găsit terenul slab în România, au văzut ca se poate, avem avocați slabi, sau care se vând pe doi euro.
    0
    24
  • postat de Ivascu
    Marți, 10 Octombrie 2023 11:54
    89.39.81.***
    Damen trebuie sa demonstreze ca a pierdut comenzi din cauza statului roman. Ei solicita daune si de la statul olandez, pe motiv ca din cauza sanctiunilor aplicate imperiului rus, au pierdut contracte.
    Motivul pentru care nu au contracte, este acela ca sunt alte firme mai competitive decat ei.
    1
    27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.