Trei gălățeni au murit din cauza sobelor cu care se încălzeau

Trei gălățeni au murit din cauza sobelor cu care se încălzeau
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cifra este una alarmantă, susțin pompierii gălățeni, care aproape zilnic sunt solicitați să intervină pentru salvarea caselor și a oamenilor prinși captivi în flăcări izbucnite de la sistemele de încălzire

Trei persoane au murit în mai puțin de o lună în județul Galați deoarece nu au supravegheat focul. În plin sezon rece, pompierii trag un semnal de alarmă și vin cu recomandări precise pentru populație, pentru ca astfel de drame să fie prevenite. 

Cel mai recent eveniment soldat cu panică și, din fericire, doar cu pagube materiale, a avut loc joi seară, în plin centrul Galațiului. O casă de pe strada Română a luat foc, violența incendiului și faptul că imobilul este înconjurat de alte case făcând ca intervenția pompierilor să fie una dificilă. În ciuda eforturilor militarilor, care au acționat cu trei autospeciale, o autoscară și un echipaj SMURD pentru a împiedica extinderea focului la casele învecinate, imobilul a fost distrus în partea superioară, circa o sută de metri de acoperiș, dar și bunuri din interior fiind făcute scrum. Concluzia la care au ajuns salvatorii asupra cauzei incendiului a fost aceeași ca și la celelalte intervenții din ultima vreme: jarul dintr-o sobă lăsată nesupravegheată. Din păcate, în alte situații similare, au izbucnit incendii și au murit oameni, aceștia fiind scoși carbonizați din casele mistuite. 

Recomandările pompierilor

Forțele de intervenție ne pun în vedere că o serie de precauții luate în sezonul rece, vizavi de sistemele de încălzire, sunt esențiale în prevenirea incendiilor ce se pot solda cu pierderi mari și, uneori, ireparabile. Astfel:

- înainte de utilizarea sobelor este necesară curăţarea lor, a hornurilor şi coşurilor de evacuare a fumului, verificarea cu atenţie a acestora, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri sau crăpături și să fie izolate termic faţă de materialele combustibile;

- pe timpul folosirii, pardoselile combustibile trebuie să fie protejate cu tablă metalică având dimensiunile de 50 cm x 70 cm, uşiţele focarelor şi cenuşarelor se vor menţine închise, respectarea distanțelor la depozitarea materialelor combustibile (peste o sută de centimetri faţă de sobele fără acumulare de căldură și peste 50 cm faţă de sobele cu acumulare de căldură), evacuarea periodică a cenuşii rezultate, după stingerea completă a resturilor de jar, într-un loc special amenajat;

- de asemenea, se interzic aprinderea focului în sobe prin stropirea cu lichide combustibile (benzină, motorină, petrol etc.), utilizarea sobelor cu uşiţele focarelor şi cenuşarelor defecte sau fără acestea, folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei, supraîncălzirea sobelor, depozitarea în încăperile în care sunt amplasate sobele, a materialului combustibil pentru consum, peste necesarul pentru 24 ore;

- nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau cu uşa încuiată la încăperile unde sunt în funcţiune aceste mijloace de încălzit.

Citit 1736 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Februarie 2024 06:55

1 comentariu

  • Sâmbătă, 03 Februarie 2024 10:55
    89.136.3.***
    De ce nu se introduce obligativitatea avizului de functionare pentru focurile-hornurile caselor, asa cum este la centrale si alte modalitati de incalzire...Se fac si bani de alegeri, alte firmulite si pfa lipitori de afise...
    2
    6

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.