„Poţi iubi până la Dumnezeu, dar este cu neputinţă să gândeşti până la El”, spunea undeva poetul Grigore Vieru. Sătul să nu-L poată atinge cu gândul s-a dus măcar să-L vadă. Nu s-a gândit la cât de săraci ne lasă fără el, pentru că într-o altă poezie ne-a avertizat: „Şi din mormânt voi spune adevărul”.
Membru de onoare al Academiei Române, din 1990, Grigore Vieru a fost singurul român propus pentru Premiul Nobel pentru Pace. În februarie, pe 14 ar fi împlinit 74 de ani. Deja depăşise vârsta pe care, în opinia se cuvine să o aibă un creştin cuminte: „Omul dacă ar trăi nu 70 de ani, ci 700, s-ar urca lui Dumnezeu în cap”. S-a dus lăsând în urma sa, aşa cum şi-a dorit toată viaţa, „un nume curat – singura ţărână uşoară pe pieptul celui coborât în mormânt.
De numele lui au rămas să se lege multe lucruri, toate curate: numeroase cărţi pentru copii, volumele de versuri "Numele tău", "Aproape", "Metafore albastre", doi copii – Călin şi Tudor, o neistovită luptă pentru afirmarea limbii române în Basarabia. „Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul”, spera poetul care a trecut pentru prima dată Prutul în 1973: "Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul", a spus atunci Grigore Vieru - poetul al cărui vis constant a rămas unirea României cu Moldova.
„Doliu pe inimă atâta timp cât va exista limba română”
Despre moartea sa vorbesc astăzi toţi românii de pe ambele maluri ale Prutului. Multora le este imposibil să se obişnuiască cu trecerea sa în nefiinţă şi caută un reper în opera sa: „Poezia lui Grigore Vieru dă glas sensibilităţii spiritului românesc. Patria şi mama, natura şi dragostea sunt motive esenţiale prin care se descoperă ca poet de excepţie în sufletul poporului său. Aşa rămâne superlativ Grigore Vieru prin opera sa”, ne-a declarat scriitorul şi publicistul Theodor Parapiru.
Preşedintele filialei Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România, Corneliu Antoniu, consideră că prin moartea lui Grigore Vieru suferim o pierdere irecuperabilă: „ O pierdere care se adaugă altor pierderi irecuperabile care s-au petrecut în anul ce a trecut. Vieru rămâne un mare poet, îndrăgostit de România, de limba română şi de Eminescu. Chemat la Marele Poet, Vieru va şti chiar şi prin nedorita sa moarte să ne reprezinte în eternitate. Scriitorii din România vor purta pentru el doliu pe inimă atâta timp cât va exista limba română”.
