Furturile din gospodării, fenomen greu de stopat

Furturile din gospodării, fenomen greu de stopat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Animale, mijloace de transport sau utilaje sunt doar câteva dintre bunurile tentante pentru hoţi


Gospodăriile din mediul rural sunt extrem vulnerabile când vine vorba de spargeri şi asta au dovedit-o, încă o dată, mai multe furturi recente soldate cu pagube de aproape 5.000 de lei. În toate situaţiile, deşi prinşi, suspecţii sunt cercetaţi în stare de libertate.

Un prim caz a fost semnalat la Matca, unde un localnic a sesizat poliţia cu privire la faptul că în noaptea de duminică spre luni i-au dispărut din curte căruţa cu calul şi harnaşamentul aferent. În urma investigaţiilor, oamenii legii au dat de urma celui care a provocat paguba de circa 2.500 de lei. Un tânăr de 23 de ani, în curtea căruia au fost găsite bunurile sustrase, este cercetat pentru furt calificat.

Pentru o faptă similară riscă puşcăria şi un tânăr de 18 ani din Smârdan, prins în timp ce fura dintr-o gospodărie un motoscuter şi o bicicletă, în valoare totală de 1.700 de lei. Mijloacele de transport au fost restituite proprietarului, iar hoţul a ajuns la postul de poliţie pentru a da explicaţii.

Pradă la vânzare

Nu toţi păgubiţii au însă şansa ca hoţii să fie prinşi repede şi bunurile să le fie recuperate rapid. În unele situaţii, infractorii reuşesc să scape de pradă, aşa cum a încercat să facă şi un bărbat de 34 de ani din Brăhăşeşti, depistat de poliţişti în timp ce încerca să vândă, la drumul mare, o pompă submersibilă. În urma verificărilor, s-a stabilit că utilajul fusese furat din curtea unui localnic în ziua de 2 aprilie. Păgubitul a avut astfel şansa să îşi recupereze pompa, iar hoţul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat, faptă ce i-ar putea aduce trei ani de închisoare.

Citit 1761 ori Ultima modificare Marți, 09 Aprilie 2013 17:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.