Copiii primesc cea mai mică alocaţie. Suntem CODAŞII Europei

Copiii primesc cea mai mică alocaţie. Suntem CODAŞII Europei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Copiii României sunt săracii Europei, dacă ne referim la alocaţie. Ei primesc lunar 42 de lei (aproximativ zece euro) până la împlinirea vârstei de 18 ani. Cehia creşte alocaţia fiecărui copil de la 20 la 28 de euro, în funcţie de vârsta minorului, şi o poate menţine până la 26 de ani, pentru cei care termină şcoli vocaţionale. Germania plăteşte câte 164 de euro pentru primul copil şi măreşte susţinerea până la 170 de euro pentru al treilea.

Un copil din Suedia primeşte de la stat 116 euro pe lună, iar Franţa nu dă bani pentru primul copil, dar e darnică de la al doilea (124 de euro) şi al treilea (285 de euro). În Marea Britanie, sunt mai multe tipuri de indemnizaţii acordate copiilor. Alocaţia standard (Child Benefit) este de aproximativ 100 euro pentru primul copil şi câte 65 euro pentru ceilalţi copii. În Irlanda, alocaţia pentru fiecare minor este de 130 euro (în cazul primilor trei născuţi) şi de 140 euro de la al patrulea copil în sus. În Olanda, alocaţia standard pentru copii creşte o dată cu vârsta minorului şi se acordă trimestrial.

Până la vârsta de cinci ani, fiecare copil primeşte 191 euro la trei luni (63 euro pe lună), dacă are între şase şi 11 ani, primeşte 232 euro pe trimestru (77 euro), iar între 11 şi 17 ani, statul olandez îi alocă 273 euro (91 euro lunar).


CITEŞTE ŞI: Schimbare legislativă/ Persoanele cu HANDICAP, SCUTITE de plata IMPOZITULUI pentru orice venit

Citit 2110 ori Ultima modificare Duminică, 22 Martie 2015 03:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.