AT&T a primit un număr record de comenzi pentru noul iPhone 4S al Apple

AT&T a primit un număr record de comenzi pentru noul iPhone 4S al Apple
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Operatorul american de telecomunicaţii AT&T a primit peste 200.000 de comenzi pentru iPhone 4S în numai 12 ore. "A fost o cerere extraordinară pentru noul iPhone", a anunţat AT&T care, împreună cu Verizon Wireless şi Sprint Nextel, oferă servicii pentru aceste aparate.

Numărul mare al comenzilor indică existenţa unei cereri mari pentru noul model, lansat la 16 luni după versiunea precedentă.

Apple a prezentat iPhone 4S la începutul acestei săptămâni. Aparatele vor fi vândute la preţuri de 199 dolari, 299 dolari şi 399 dolari, în funcţie de opţiuni.

Smartphone-ul va avea noi opţiuni de comandă vocală şi o cameră foto cu rezoluţie mai mare.

Noul model va fi primul produs scos la vânzare de Apple după moartea, pe 5 octombrie, a cofondatorului companiei, Steve Jobs.

IPhone reprezintă principala sursă de venituri a Apple, reprezentând aproape jumătate din vânzările companiei.

Pentru prima oară, iPhone va fi disponibil pe piaţa din Statele Unite prin intermediul celor mai mari trei operatori americani de telecomunicaţii.

Verizon şi Sprint nu au dezvăluit numărul comenzilor primite.

Citit 2857 ori Ultima modificare Luni, 10 Octombrie 2011 12:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.