Hotelurile care au pus Galațiul pe harta mondială a turismului

Hotelurile care au pus Galațiul pe harta mondială a turismului
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

În urmă cu patru ani, cele mai cunoscute nume turistice ale Galațiului, fostele hoteluri "Dunărea" și "Galați", și-au schimbat numele și "fața", odată cu intrarea în cel mai mare grup hotelier din Europa și unul dintre cele mai mari din lume - Accor.

Ele se numesc acum "Ibis Styles Dunărea Galaţi" și "Mercure Galați Centrum". Totul a trecut la nivelul următor - dotările, amenajările, utilitățile, iar Galațiul a intrat pe harta mondială a grupului Accor. Există însă și nostalgici care par să nu se obișnuiască deloc cu noua realitate. Despre toate acestea am vorbit cu președintele Consiliului de Administrație al Dunărea SA și administratorul grupului de firme Galtour&Dunărea, omul de afaceri Traian Sandu. În paranteză fie spus, Galtour a fost prima întreprindere mică înființată în Galați după decembrie 1989 și a 70-a din toată România.

- Hotelurile "Ibis Styles Dunărea Galați" și "Mercure Galați Centrum", parte a grupului Accor, au devenit deja o emblemă a centrului orașului, așa cum erau și când se numeau "Dunărea" și "Galați”. Ca să clarificăm din start o chestiune care îi frământă pe mulți, ale cui sunt acum cele două hoteluri?

- Procesul de trecere de la modelul antreprenorial la cel corporatist de business a început în 2019, odată cu semnarea contractului de franciză și management cu cel mai mare grup hotelier din Europa și unul dintre cele mai mari din lume - Accor Franța. Acordul juridic încheiat pentru o perioadă lungă de timp prevede, între altele, menținerea dreptului nostru exclusiv de proprietate asupra activelor hoteliere, precum și exclusivitatea colaborării cu Accor în zona Galați - Brăila. Pentru a evita orice confuzie, Dunărea SA își menține așadar proprietățile, dar francizele hoteliere "Ibis Styles" și "Mercure" și cele pentru restaurantele "Winestone" și "Wise" sunt proprietatea grupului francez.

- S-a finalizat integrarea în grupul Accor?

- Desigur că din 2019 până acum am parcurs mai multe etape în procesul de integrare, care au presupus lucrări importante de investiții atât pentru modernizarea hotelurilor și restaurantelor, echiparea acestor spații cu dotările necesare, dar și pentru digitalizarea tuturor operațiunilor și conectarea la platformele operate de Accor în cele aproximativ 4.500 de hoteluri din 110 țări din întreaga lume, deținute, francizate sau manageriate de grupul francez. Simultan, am derulat un program de restructurare a echipelor operaționale și a celor suport, având ca obiectiv cunoașterea noilor proceduri de lucru, eficientizarea tuturor fluxurilor interne, inclusiv în relațiile cu clienții noștri.

- Ați prins și pandemia, ca să zic așa, dar și inflația și creșterile agresive de prețuri la energie, alimente, utilități...

- O bună parte din operațiunile derulate simultan în cele două hoteluri am fost obligați să le realizăm în perioada pandemiei, care ne-a prins cu multe lucrări de modernizare în curs de execuție. Apoi a fost post-pandemia, cu multe perturbații majore și pentru noi: creșterea costurilor la energie și utilități, curbele inflaționiste la materiile prime alimentare, la serviciile publice și cele prestate de terți. Peste acestea s-a manifestat agresiv, și continuă și în prezent, criza majoră pe piața forței de muncă, nu doar  numeric, dar mai ales prin lipsa unor oferte cu nivel de competențe profesionale. Acest lucru generează oferte de muncă pentru salarii mici, probabil cu plata la negru, deci evaziune și, evident, concurență neloială între operatori. Cum se întâmplă adeseori, dezavantajați suntem noi, cei care respectăm legea!

- Căutați și dumneavoastră să angajați străini, nu numai români?

- Pentru criza de personal noi am găsit câteva soluții, între care și integrarea angajaților români cu echipe din alte țări. Acest proces decurge normal și probabil că vom continua în această direcție, mai ales dacă nu vom identifica lucrători români calificați, determinați să lucreze cu seriozitate într-un grup internațional care le oferă perspective diverse. Vom rămâne receptivi la orice cerere care răspunde corect criteriilor profesionale. Scopul nostru este să oferim servicii la cele mai bune standarde.

- Nu pot să nu vă întreb despre intenția autorităților locale de a dezvolta un Galați turistic. Ce părere aveți?

- Noi am făcut o investiție apreciabilă, inclusiv din punct de vedere financiar, cu speranța că intențiile exprimate de persoane autorizate de a le face vor deveni realitate. Realmente, prin apartenența la grupul Accor, noi am contribuit prin hotelurile "Ibis Styles Dunărea Galați" și "Mercure Galați Centrum" la înscrierea și menționarea orașului nostru pe harta mondială a marelui operator de turism. Oricine caută Accor în lume, pe continent sau în România, va constata că orașul Galați este prezent.

Apropo de dimensiunea și impactul Accor, doar ca fapt divers, grupul este sponsorul oficial al echipei Paris Saint-Germain, iar sigla ALL se vede mereu pe tricourile lui Messi și Mbappe. Ce credeți, pare interesant?

Revenind, pe de altă parte, am constatat faptul că am rămas în continuare tributari unor mentalități greu de explicat. Mă refer concret la nostalgici sau "patrioți locali", care deplâng dispariția vechilor denumiri ale celor două hoteluri, fără să sesizeze că atât "Dunărea", cât și "Galați" sunt incluse în noile denumiri, fiind acceptate de Accor alături de brandurile lor. Probabil că și strada Domnească trebuia să rămână Republicii sau marile companii din oraș să poarte vechile denumiri. Apoi, coexistăm cu nihiliștii care văd doar vechituri și care nu depun niciun efort pentru a afla că cele două hoteluri sunt parte din istoria adevărată a acestui oraș. Ele au un stil arhitectonic specific, sunt foarte bine întreținute și la exterior în raport cu multe alte construcții din oraș și, foarte important, la interior, tematicile, designul, amenajările, dotările și facilitățile sunt la standardele hotelurilor internaționale de 3 stele ("Ibis Styles Dunărea Galați") și 4 stele ("Mercure Galați Centrum"). Datorită îndeplinirii acestor criterii, au fost eligibile pentru a intra în rândul hotelurilor de brand din întreaga lume.

În concluzie, așa înțelegem noi să ne aducem aportul concret la viața economică a comunității. Nu am fost și nu suntem indiferenți la necesitatea ca acest oraș să se dezvolte și să dobândească prestigiul pe care îl merită.

(P)

Citit 15409 ori Ultima modificare Joi, 23 Martie 2023 10:28

2 comentarii

  • postat de Gheorghe Stoicu
    Joi, 23 Martie 2023 23:39
    86.124.201.***
    A vopsit gardul ! Si mai usurel cu "Galatiul pe harta mondiala a turismului" , ca suntem caraghiosi in aprecieri !
    0
    0
  • Joi, 23 Martie 2023 23:32
    86.124.201.***
    A vopsit gardul ! Si mai usurel cu "Galatiul pe harta mondiala a turismului" , ca suntem caraghiosi in aprecieri !
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.