* Peste 750.000 de dosare – nesoluţionate în 2009 *
Aşa cum v-am informat deja, conform raportului făcut recent de Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, la bilanţul activităţii tuturor unităţilor de parchet din ţară, a reieşit că, în 2009, în total, procurorii au soluţionat 500.000 de dosare.
O altă concluzie a fost aceea că, an de an, numărul dosarelor soluţionate a crescut considerabil. Asta nu înseamnă însă că toate dosarele (cauzele) înregistrate an de an au fost rezolvate.
Dimpotrivă, s-a ajuns ca la sfârşitul lui 2009, să rămână nesoluţionate 750.000 de dosare, jumătate dintre acestea fiind cu autori necunoscuţi.
„E mai mult, preciza Laura Codruţa Kovesi, decât putem noi soluţiona într-un an de zile, iar pentru a le finaliza ar fi nevoie ca, cel puţin un an de zile, să nu se înregistreze niciun dosar nou.
Aşadar, mai mult de 750.000 de persoane au rămas cu o situaţie juridică incertă. Acest lucru creează o nemulţumire cu privire la activitatea procurorilor, dar afectează şi percepţia publică legată de înfăptuirea actului de justiţie”.
La o adică, se pierde şi autoritatea statului
O altă concluzie, cuprinsă şi aceasta în raportul de care am vorbit, a fost aceea că „existenţa unui număr din ce în ce mai mare de litigii nesoluţionate duce treptat la pierderea autorităţii statului”.
Acesta a fost motivul pentru care, în 2009, atât procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, cât şi procurorii de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale, s-au implicat şi, pe lângă soluţionarea cauzelor care le erau date în competenţă, au preluat peste 26.000 de cauze de la parchetele locale, dosare în care au fost întocmite 1.800 de rechizitorii.
Evident, acest lucru s-a întâmplat şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, precum şi la unităţile subordonate, respectiv parchetele de pe lângă tribunalele Galaţi, Brăila şi Vrancea, unităţi unde procurorii au preluat, au pus umărul şi au rezolvat dosare înregistrate în avalanşă la parchetele de pe lângă judecătoriile din cele trei judeţe, după cum ne-a confirmat şi Dinu Gâlcă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Dar aceasta nu rezolvă situaţia în totalitate.
Ce se va întâmpla dacă lucrurile, cel puţin din acest punct de vedere, vor evolua la fel? În acelaşi raport al procurorului general e scris negru pe alb:
„Evoluţia volumului de activitate în acelaşi ritm va conduce la blocarea sistemului dacă nu vor avea loc modificări legislative de substanţă”.
Se impune distincţia între esenţial şi balast!
„Această stare de lucruri va dăinui în condiţiile în care legea ne obligă să tratăm în acelaşi mod toate sesizările, indiferent că privesc fapte complexe sau fapte fără finalitate judiciară”.
„Se consumă timp şi resurse, fără a obţine beneficii semnificative pentru societate sau pentru cel prejudiciat, adăuga procurorul general. Trebuie să ne hotărâm ce ne dorim: dosare cu finalitate sau un volum mare de soluţii?…”.
„Dacă dorim un procuror pro activ, care îşi asumă priorităţi, anticipează evoluţiile şi se concentrează asupra cauzelor cu adevărat importante, trebuie să îi punem la dispoziţie instrumentele investigative de care ar avea nevoie pentru a reacţiona prompt”.
În schimb, dacă ne dorim un procuror legat de birou, îngropat în dosare pe care nu le poate controla, fără a putea distinge între esenţial şi balast şi a cărui activitate constă în motivarea soluţiilor de neurmărire, este suficient să lăsăm lucrurile să evolueze în acelaşi mod”.
„Trebuie asumată o astfel de alegere şi trebuie acceptat că nu putem aştepta mai multe de la procurori dacă nu le acordăm în acelaşi timp mai multe instrumente”.
O soluţie – modificarea normelor de procedură
Normal, în această situaţie e nevoie de o soluţie viabilă pentru scoaterea sistemului din impas. Care ar fi aceasta?
„Modificarea normelor de procedură care să reglementeze principiul oportunităţii acţiunii penale”, e răspunsul oamenilor din sistem.
În termeni mai pe înţeles, asta ar însemna ca procurorul să aibă posibilitatea să stabilească, pe baza unor criterii obiective şi sub controlul instanţei, că numai în unele cauze interesul public justifică investiţia resurselor în raport cu finalitatea pe care ar obţine-o societatea.
Iată, deci, că propuneri pentru relaxarea sistemului există, rămâne de văzut cât de flexibilă poate fi, în replică, legea în România.
