Filiera de traficanți care acționează pe ruta Galați - Vrancea a cunoscut un nou eșec, la finele săptămânii trecute, după ce o cantitate însemnată de droguri a fost interceptată de poliție, la Reșița.
Șase kilograme de cristale au fost găsite în coletele care urmau să ajungă în Galați, pentru a fi mai apoi distribuite consumatorilor de aici. Flagrantul în urma căruia doi dealeri au ajuns după gratii și nu mai puțin de șase kilograme de droguri de mare risc, în custodia poliției, a avut loc sâmbătă seară, în centrul municipiului Reșița. Stupefiantele poate ar fi fost transportate mai departe, spre Galați, dacă mașina în care se aflau cei doi proprietari ai mărfii nu ar fi fost implicată într-o banală tamponare. Totul s-a petrecut chiar în preajma microbuzului care venea din Olanda și în care se aflau cristalele, bine camuflate printre produse alimentare.
Plan bine pus la punct
Cristian Florin Apetrei, un gălățean care are antecedente penale pentru tulburarea liniștii publice, și Adrian Constantin Seranfir, un vrâncean cu state vechi în traficul de droguri, condamnat fiind ca membru al unei grupări care se ocupa cu astfel de afaceri, au pus la cale transportul de cristale săptămâna trecută. Au cumpărat marfa din Olanda și pentru a o aduce în țară și mai apoi la Galați în siguranță au "expediat-o" printr-o firmă de transport. Mai multe pachete disimulate cu produse alimentare au fost încărcate în microbuzul care urma să ajungă la Reșița. Pentru a fi siguri că vor ajunge odată cu marfa la sediul firmei de transport, au însoțit cu un autoturism mijlocul de transport. Odată ajunși la sediul societății, ghinionul a făcut ca cel aflat la volan să tamponeze o altă mașină. A venit poliția, iar de la testarea șoferului, care a ieșit pozitiv la consumul de droguri, până la descoperirea cristalelor în microbuz, nu a mai fost decât un pas.
"Cei doi inculpați, conducător auto și pasager, au fost depistați în trafic, în urma implicării într-un accident rutier fără victime, în urma testării cu aparatul Drager, șoferul prezentând valori pozitive la consumul unei substanțe din categoria drogurilor de mare risc. De asemenea, cu ocazia controlului efectuat în autoturism a fost găsită o țigaretă confecţionată artizanal, cu conținut de canabis, un plic cu sistem de închidere etanș, în care se afla o cantitate de materie vegetală, respectiv canabis, și un dispozitiv electronic de vidare", au anunțat procurorii DIICOT la finalizarea operațiunii.
Odată cu cele șase pungi cu cristale găsite în microbuz, care urmau să fie aduse și vândute în Galați, polițiștii au mai găsit asupra celor doi sume importante de bani, respectiv 15.700 de euro și 1.100 de lei, dar și șase telefoane mobile. Apetrei și Seranfir au fost duși în fața Tribunalului Caraș-Severin duminică, 5 noiembrie, instanța admițând propunerea DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile.