Sfidând vigilența oamenilor legii de la frontieră, un cetățean moldovean a încercat să intre în România la volanul unui autoturism, prezentând un permis de conducere fals. Așadar, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit un permis de conducere cu caracteristicile unui document polonez, care s-a dovedit a fi fals. Astfel, miercuri, 8 mai, în jurul orei 11,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea ...

Cu permisul suspendat, s-a urcat din nou la volan

Joi, 09 Mai 2024 14:50 | Publicat în TRAFIC
Un tânăr de 26 de ani din Independența s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul mașinii în condițiile în care abia fusese sancționat pentru o altă abatere la regimul rutier. Polițiștii îi reținuseră permisul ca măsură administrativă, numai că șoferul nu s-a putut abține să conducă din nou, așa că s-a urcat la volan și a venit în Galați. A fost depistat pe Drumul de Centură de un echipaj de la Secția 4, aflat într-o misiune pe linie rutieră. Agenții au ...

Închis pentru șofat la beție și fără carnet

Marți, 30 Aprilie 2024 17:44 | Publicat în JURIDIC
Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Jorăști își va petrece Paștele în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat cu executare deoarece s-a urcat la volan băut și fără permis de conducere. Bărbatul a fost depistat în trafic de polițiștii care i-au făcut dosar penal și l-au trimis în judecată, Judecătoria Tg. Bujor emițând mandatul de executare pentru o pedeapsă de un an și 11 luni de închisoare. Condamnatul a fost arestat după ce polițiștii de la Secția 5 Rural ...

Prins la volan beat şi cu permisul suspendat

Luni, 29 Aprilie 2024 15:15 | Publicat în SOCIETATE
A mâncat și a băut de Florii, apoi s-a urcat la volanul unui autoturism și a plecat la plimbare pe strada Brăilei din Galați. Plimbarea i-a fost însă scurtă, pentru că polițiștii de la Secția 3 Galați l-au depistat în trafic. Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, din comuna Piscu, conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice și cu dreptul de a conduce autovehicule anulat. "Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, mo ...

Sfidând legea, au urcat la volan fără permis de conducere

Luni, 22 Aprilie 2024 15:10 | Publicat în TRAFIC
Conducerea fără permis este una dintre infracțiunile cu care se confruntă zilnic oamenii legii de la Poliţia Rutieră. Deși fapta se pedepsește cu dosar penal, vigilența oamenilor legii este adesea ignorată de șoferii inconștienți care urcă la volan pe drumurile publice deși nu au legal acest drept.Numai în acest weekend, polițiștii au descoperit în trafic, pe drumurile județene, mai mulți astfel de șoferi. Primul dintre aceştia a fost depistat pe strada Brăilei, la ieșir ...

Permise și înmatriculări auto, punct de lucru la Tecuci

Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 13:30 | Publicat în Regional
De luni, 22 aprilie, în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Galați se va organiza un punct de lucru în municipiul Tecuci, situat în strada 1 Decembrie 1918, nr. 75, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Galați. ”Cu aceeași dată activitățile desfășurate în cadrul sediului secundar al serviciului din incinta sediului Poliției mun. Tecuci vor fi sistate. Activitățile de la punctul I se vor desfășura, în zile ...

La frontieră, fără permis corespunzător

Luni, 08 Aprilie 2024 13:51 | Publicat în TRAFIC
Poliţiştii de frontieră de la Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept. Astfel, pe 7 aprilie, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean din Republica Moldova. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism ...
UPDATE - La solicitarea celor interesați de activitatea din Tecuci a Serviciului Public Comunitar pentru Regimul Permiselor de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, facem precizarea că, până în prezent, serviciul în cauză dispunea în localitate doar de un sediu secundar, a cărui locație era împărțită cu alte categorii de servicii. Viitorul punct de lucru din Tecuci al Serviciului Public Comunitar pentru Regimul Permiselor de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor va funcț ...
Echipajele cu atribuții rutiere și-au intensificat controalele pe linie de consum de alcool și stupefiante, verificările intensive din trafic arătând un procent tot mai mare de șoferi care se urcă ”amețiți” la volan Încă trei șoferi au fost prinși în județul Galați în decurs de numai câteva ore, sub influența alcoolului, unul dintre ei neavând nici permis de conducere. Cei care și-au riscat carnetul, libertatea și siguranța sunt un bărbat de 68 de ani din comuna Mun ...

La frontieră, fără permis corespunzător categoriei

Vineri, 08 Martie 2024 15:00 | Publicat în TRAFIC
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept. Pe 7 martie, în jurul orei 03,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean moldovean, în vârstă de 34 de ani, conducând un camion cu remorcă, ambele vehicu ...
Pagina 1 din 3