Cristinel Luca

Cristinel Luca

Dublu eveniment european la Fântânele

Vineri, 27 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Satul Fântânele din comuna Scânteieşti a fost, miercuri, gazda a două evenimente importante, acestea având ca „punct” comun fondurile Phare * Primul eveniment a vizat deschiderea oficială a Drumului Comunal 30, realizat în cadrul proiectului „Modernizare DC 30, km 4+800-8+500, comuna Scânteieşti, judeţul Galaţi”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Vecinătate România – Republica Moldova 2004-2006, programul Phare CBC 2006. Bugetul total al acestui proiect ...

Taxarea inversă, anulată pentru firmele în insolvenţă

Joi, 26 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
„Ca urmare a modificărilor aduse Codului fiscal prin OUG nr. 109/2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 689/13.10.2009,  începând cu 1 ianuarie 2010 NU se mai aplică măsurile de simplificare a taxei pe valoarea adăugată pentru bunurile şi/sau serviciile livrate ori prestate de/către persoanele pentru care s-a deschis procedura de insolvenţă”. Operaţiunile pentru care se va aplica în continuare, în 2010, taxarea inversă sunt: a)    „livrarea de deşeuri ...

Obligaţii de plată la 25 noiembrie

Marți, 24 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* Miercuri este ultima zi pentru plata obligaţiilor datorate bugetului general consolidat al statului, aferente lunii octombrie 2009 * În acest context, Compartimentul de Presă şi Relaţii Publice al DGFP Galaţi reaminteşte care sunt principalele obligaţii datorate, cu termen de declarare şi plată până la data de 25 noiembrie 2009: Impozitul reţinut la sursă, conform legislaţiei specifice privind impozitul pe venitul persoanelor fizice: 1.    Impozit pe veniturile din salarii da ...

Executare silită… fără frontiere

Luni, 23 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã a lansat Proiectul de Twinning “Creşterea gradului de colectare a creanţelor fiscale prin aplicarea mãsurilor de executare silitã”, care include un plan de lucru întocmit de către ANAF împreunã cu Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã din Spania.Proiectul este finanţat de către UE cu 950.000 de euro şi are o duratã de 15 luni, pe parcursul cărora experţii români şi spanioli vor colabora activ pentru organizarea de seminari ...

Cele mai profitabile firme ale Galaţiului

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* 756 de milioane de lei este diferenţa dintre ArcelorMittal Galaţi şi Apă-Canal SA * Sau altfel spus, dintre primul şi ultimul loc din Top 100 al celor mai profitabile firme din Galaţi, care au fost premiate, ieri, la Hotel Mercur * Clasamentul, realizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi pe baza rezultatelor financiare înregistrate la sfârşitul anului 2008, întăreşte încă o dată ceea ce deja se ştia: siderurgia este încă imbatabilă în Galaţi, profitul ...

„Sună Gratis” la clienţii Pagini Aurii

Vineri, 20 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Paginii Aurii a lansat, în premieră în România, opţiunea „Sună Gratis”, o nouă facilitate a motorului de căutare www.paginiaurii.ro, prin care orice utilizator poate contacta furnizorii găsiţi pe site gratuit, rapid şi imediat. Serviciul „Sună Gratis” funcţionează extrem de simplu. După selectarea unei companii, orice vizitator al paginiaurii.ro poate da click pe butonul „Sună Gratis” fie din pagina de rezultate, fie din cea de detalii a companiei respective. Va apăr ...

Băsescu „nu dă” Registrul la Camerele de Comerţ

Miercuri, 11 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu va promulga legea pentru trecerea Registrului Comerţului la Camerele de Comerţ, pentru că este o „lege anticonstituţională”, în interesul unor grupuri care „vor să-şi acorde nişte exclusivităţi care nu se pot da”. „Nicăieri în Europa aceste oficii ale registrului nu sunt la camerele de comerţ”, a afirmat Băsescu, subliniind că, de fapt, n-o să treacă 50 de milioane de euro („atât cât a produs Registrul Comerţului ...

Octombrie - luna executărilor silite la DGFP

Miercuri, 11 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* „Nu ne facem din asta un titlu de glorie, mai degrabă ne-am dori un mediu de afaceri în expansiune”, declară directorul coordonator al DGFP Galaţi, Lucian Domniţeanu (foto) * Octombrie a fost o lună în care încasările realizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi prin metodele legale de executare silită, de peste 14 milioane lei, au depăşit cu trei procente realizările lunii echivalente a anului trecut. Conform purtătorului de cuvânt al DGFP Galaţi, ...

Un drum mai curat, cu Damen

Luni, 09 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Circa 30 de angajaţi ai Şantierului Naval Damen Galaţi şi-au petrecut sâmbăta făcând curăţenie pe drumul spre Cuca * Aşadar, într-o zi superbă de toamnă, în care mulţi gălăţeni au ieşit la iarbă verde şi au făcut poate grătarul „de adio” (până la primăvară), şantieriştii au ales să şteargă urmele mizeriei lăsate în urma lor de unii dintre concitadinii noştri. A fost cea de-a doua acţiune de acest fel făcută de cei din Damen în acest an, după curăţ ...

Combinatul rămâne în top

Luni, 09 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi rămâne printre cele mai profitabile companii din România, conform topului anual întocmit de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), pe baza profitului brut înregistrat în cursul anului precedent. Ediţia din acest an a topului, a 17-a, desfăşurată, ca şi în anii trecuţi, la Palatul Parlamentului, a consfinţit poziţia importantă pe care combinatul gălăţean o are (şi trebuie să o aib ...
Pagina 752 din 765