Expresii construite în jurul apei

Expresii construite în jurul apei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Una dintre expresiile de care mai mult ca sigur că am avut parte în copilărie este "a da apă la şoareci". Expresia înseamnă pur şi simplu "a plânge" şi are ghiduşia necesară unui dialog cu cei mici şi sensibili, care fac o dramă din orice. Iată şi un exemplu: "I-am spus fiului meu că n-are rost să dea apă la şoareci fiindcă un coleg i-a spart mingea şi i-am promis că-i cumpăr alta".

Dacă "a da apă la şoareci" este o metaforă nostimă a plânsului, "a fierbe pe cineva fără apă" nu prea are nimic amuzant. Nici n-ar avea de ce, fiindcă sensul expresiei este "a chinui pe cineva fără milă", ca în enunţul "Spionul se aştepta să fie fiert fără apă, până spunea tot ce aflase, în cazul în care cădea în mâinile inamicului".

Iată acum o altă expresie, dintr-un registru diferit. Aţi avut de-a face, probabil, cu oameni care vorbesc mult şi nu spun nimic. Viaţa politică din România musteşte de asemenea personaje, cărora expresia "a bate apa în piuă" li se potriveşte mănuşă. Unul dintre sensurile substantivului "piuă" (atenţie, la plural "pive") este acela de "vas de lemn, de metal sau de piatră, de diverse forme şi mărimi, în care se pisează tot felul de corpuri solide". Într-o piuă sau într-un mojar poţi să pisezi piper sau diferite pastile, dar nu ai cum să pisezi ceva lichid. Prin urmare, nici apă. De aici vine semnificaţia expresiei "a bate apa în piuă", care înseamnă "a repeta lucruri fără rost", "a îndruga vorbe goale" sau "a vorbi fără să spui nimic", ca în enunţul "De fiecare dată când e invitat în emisiune, senatorul bate apa în piuă fără nicio jenă".

O altă expresie la modă în ultima vreme este "a pescui în ape tulburi", al cărei sens este "a profita în scop personal de pe urma unei situaţii confuze, neclare" sau "a valorifica o conjunctură complicată, derutantă, care are ceva suspect", ca în enunţul "După fiecare schimbare de regim politic apar diverşi pescuitori în ape tulburi, care îşi urmăresc fără scrupule interesele". Mai merită adăugat că una dintre cărţile prozatorului francez Honoré de Balzac se cheamă chiar aşa: "Pescuitorii în apă tulbure".

Citit 1223 ori Ultima modificare Joi, 21 Februarie 2019 17:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.