Oameni de seamă. Virginia Woolf, scriitoare inovatoare a secolului al XX-lea

Oameni de seamă. Virginia Woolf, scriitoare inovatoare a secolului al XX-lea
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Scriitoarea engleză Virginia Woolf (pe numele real Adeline Virginia Stephen) s-a născut pe 25 ianuarie 1882, la Londra.

A urmat cursuri de germană, greacă şi latină la ''King's College'' din Londra. În cei patru ani pe care i-a petrecut la colegiu, a intrat în contact cu reprezentantele feminismului.

Din 1905, a început să scrie, timp de câţiva ani, recenzii pentru suplimentul literar al publicaţiei ''Times''. În 1908, a început să lucreze la primul său roman, care a fost publicat abia în 1915, sub titlul ''The Voyage Out''.

Primele sale opere erau convenţionale, folosind metodele tradiţionale, dar următoarele sale romane - ''Mrs Dalloway'', ''To the Lighthouse'' şi ''The Waves'' - au consacrat-o printre scriitorii de primă mărime ai modernismului.

Virginia Woolf a abordat, în scrierile sale, problematica timpului şi a memoriei, nu a pus accentul pe intrigă, ci a dezvoltat tehnica fluxului de conştiinţă, dobândită prin impresii subiective diferite, aparţinând unor persoane diferite, în faze temporale diferite.

Tema recurentă a romanelor sale, ''dinamismul clipei'', se regăseşte şi în ''Mrs Dalloway'', unde viaţa personajelor se desfăşoară pe parcursul unei singure zile, dar şi în ''Orlando'', unde un singur personaj traversează mai multe secole. În 1929, i-a apărut volumul de eseuri cu tematică feministă ''A Room of One's Own'', iar în 1937 a publicat romanul ''The Years''.

Virginia Woolf era invitată să ţină discursuri la colegii şi universităţi, devenind, în anii '20, un intelectual respectat şi o scriitoare apreciată. Stilul său era, de asemenea, remarcat în domeniul criticii literare şi al eseisticii. Cu tot succesul de care se bucura, a continuat să traverseze lungi perioade de depresie.

Pe 28 martie 1941, după finalizarea romanului ''Between the Acts'', Virginia Woolf a plecat de acasă, şi-a umplut buzunarele cu pietre şi a sărit în apele râului Ouse.

Popularitatea sa a cunoscut o vizibilă estompare după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar numele său a revenit în rândul marilor romancieri odată cu mişcarea feministă din anii '70. Rămâne una dintre personalităţile de marcă ale literaturii universale, stilul său inovator inspirând generaţii întregi de scriitori.

Operele ei au fost traduse în mai mult de 50 de limbi, inclusiv de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges şi Marguerite Yourcenar.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 497 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Ianuarie 2024 19:12

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.