Pictor și desenator, dar și un reputat violoncelist, Ștefan Dimitrescu s-a născut pe 18 ianuarie 1886, în orașul Huși, județul Vaslui. A studiat în paralel la Școala de Arte Frumoase din Iași și la Conservatorul din Iași, apoi la Paris.
În 1918, a fost unul din fondatorii Asociației ”Arta română”, iar în 1926, împreună cu Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și Oscar Han, a întemeiat ”Grupul celor patru”, una dintre cele mai prestigioase asociații artistice formate în perioada interbelică în România. Din 1927 până la sfârșitul vieții, a fost profesor la Școala de Arte Frumoase din Iași.
Ștefan Dimitrescu a expus la Bienala de la Veneția, la Expoziția Internațională de la Paris, apoi la Barcelona, unde a primit Marele Premiu cu Medalia de Aur.
Opera sa este constituită mai ales din compoziții, portrete și peisaje, îndeosebi din lumea satelor și a muncitorilor. Lucrări reprezentative în această privință sunt ”Morții de la Cașin”, ”Minerii”, ”Cina”, ”Țărănci lucrând la război”.
A încetat din viață pe 22 mai 1933, la Iași.
