Studentul gălăţean Bogdan Panaite va concura vineri seară, de la ora 20,30, în cea de-a doua semifinală a emisiunii "Românii au Talent", de la Pro Tv. Potrivit site-ului concursului, Bogdan are 21 de ani şi este student la Facultatea de Arte din Galaţi, după ce a absolvit Seminarul Teologic.
Într-o seară de karaoke, la un local din campusul studenţesc, fredonând versuri underground, a prins curaj, a luat microfonul şi a început să cânte. Şi a făcut mai mult show decât alţii cu vechime.
"Într-o seară, îmi făceam momentul obişnuit, când, deodată, în mine s-a dezvoltat o latură ascunsă, freestyle off the dome (rime pe loc)", povesteşte Bogdan. Cum la preselecţii a uimit improvizând o piesă din cuvintele alese de membrii juriului, în semifinală aşteptăm tot un moment uluitor. Aşa că merită să-l urmăriţi şi să-l votaţi pentru a ajunge în finală. Noi îi ţinem pumnii!