Cum spuneam deunăzi, în pagina „Timp liber” a „Vieţii libere”, un weekend la Bran merită toţi banii. Castelul în sine e o bijuterie arhitectonică de secol XIV, cu îmbunătăţiri şi adăugiri ulterioare, care te transpune, încă de când îi treci pragul, într-o altă lume. Una a domniţelor şi cavalerilor, dar şi a pericolelor, a bătăliilor în trecătorile către Ardeal, a comerţului greu şi cu primejdie la care braşovenii erau meşteri mari. Ei sunt dealtfel constructorii şi primii proprietari ai Cetăţii Bran.
Conform informaţiilor furnizate de site-ul oficial al Branului, cetatea a fost construită pe o stâncă situată între Măgura şi Dealul Cetăţii, poziţia sa asigurând o panoramă deosebită atât spre valea şi dealurile Moeciului, cât şi spre Ţara Bârsei. Necesitatea construirii cetăţii a apărut din considerente de ordin strategic şi economic. Cele strategice, reliefate de expansiunea imperiului Otoman, care, la jumătatea secolului XIV, ameninţa graniţele de sud-est ale Transilvaniei; cele economice, date de drumul comercial ce trecea pe aici, unul din cele mai importante căi de acces ce leagă Transilvania de Ţara Românească.
Toate aceste argumente l-au determinat pe regele maghiar Ludovic I de Anjou să ia măsuri de consolidare a trecătorii Branului. Cointeresaţi de ridicarea cetăţii au fost şi braşovenii, dornici să-şi consolideze poziţia geografică, pe de o parte şi pe cea economică, prin supravegherea drumului comercial ce trecea prin trecătoare.
La 19 noiembrie 1377, Ludovic I de Anjou acordă braşovenilor privilegiul de a construi cetatea „nesiliţi şi neconstrânşi, ci de bună voie au promis în mod generos şi unanim de a construi un nou fort în Bran, de a-l face cu propriile lor osteneli şi cheltuieli şi de a tăia pădurea acolo în lung şi-n lat".
632 de ani mai târziu, Branul vă aşteaptă, în toată splendoarea sa, să-i descoperiţi secretele. Şi nu sunt puţine.
Pasaje secrete, ieşiri de rezervă
Camere mici, dacă e să ne gândim că timp de 27 de ani castelul a fost reşedinţă regală, dar suficient de încăpătoare pentru ceea ce a fost, iniţial, un fort de apărare, pasaje secrete înguste, de abia încape un om mai bine făcut, scări şi treceri între camere unde nu te aştepţi, ieşiri secundare, ascunzişuri în pereţii groşi de până la doi metri pe alocuri,
Branul are de toate. Şi, cel puţin la ora vizitei noastre, într-o sâmbătă la prânz, nu se putea plânge nici de lipsă de turişti. Erau foarte mulţi, majoritatea străini, atraşi la Bran de mitul lui Dracula, dar şi mulţi români, mai puţin încrezători în poveşti cu vampiri, dar dornici să-şi descopere istoria.
Fie că aruncaţi un bănuţ în fântâna dorinţelor, din curtea interioară, sau vă bucuraţi de mobilierul de epocă din camerele castelului – veţi descoperi, de exemplu, că oamenii erau pe atunci mult mai scunzi şi dormeau aproape în şezut, de aceea paturile lor ne par atât de mici - ori trageţi cu ochiul prin inimioarele tăiate în obloanele tradiţionale din lemn, Branul vă va oferi două, trei ore de încântare.
Într-una dintre încăperi puteţi viziona un film alcătuit din înregistrări de epocă de la diferitele evenimente organizate de Familia Regală. La vremea respectivă, România era printre primele ţări ale lumii care îşi filma asemenea momente publice.
Preţul biletului de acces la Bran este de 12 lei, pentru adulţi, la care se adaugă şi taxa pentru camera foto, de 10 lei. Dar, aşa cum vedeţi din fotografiile de mai sus, priveliştea şi obiectele pe care le puteţi fotografia, printre care şi coroana şi sceptrul regal, merită. Mai ales dacă aveţi copii, pentru care timpul petrecut la Castel şi fotografiile făcute aici vor deveni nepreţuite amintiri de vacanţă.
În plus, în parcul Castelului sunt, de regulă, meşteri artizani din Braşov şi alte zone ale ţării, care oferă spre vânzare de la obiecte tradiţionale – linguri şi vase din lemn şi tuci etc – la ii, bijuterii şi suveniruri aproape orice îţi trece prin cap.
Andreea Boeriu, din Braşov, vindea, de exemplu, minunate bijuterii din metal argintat şi pietre semipreţioase, executate manual în atelierul propriu. Frumoase, elegante, numai bune de pus în evidenţă frumuseţea feminină de orice vârstă. Şi, cum remarca la faţa locului un domn pus pe şotii, „măcar cu atât să rămână şi doamnele noastre, din eleganţa celor de alătdată”.
