Micuța sirenă și girofarul călăuzitor

Micuța sirenă și girofarul călăuzitor
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Hristos a înviat! Pentru mine este singura certitudine pe care o pot exprima azi. Restul?! Povești oarecum nemuritoare de adormit copiii cu trei de "i" și basme despre somnul de beci al politicienilor pârnăiabili. Să mă iertați pentru excursul obraznic din fraza anterioară, dar mi se trage de la una dintre năzuințele-mi ancestrale: mi-aș fi dorit ca, măcar azi, să fiu un soi de tâlhar al scrisului și al vorbirii cu microfon. Dacă nu pentru arvunirea Raiului, măcar cât să nu pară că nu-mi doresc nimic de la Viață.

 

* Mi-am amintit că, în urmă cu doi ani, ministrul educației din vremea aceea, cum ar spune evanghelistul de partid, s-a întâlnit cu marele maestru Garry Kasparov. Convins că poate intra în istorie, cât și în geografie, ministrul Sorin Câmpeanu a făcut-o pe nebunul alegoric, anunțând că "și-a asumat introducerea șahului în școlile din România." Iată o metodă ingenioasă și eficientă de a le îmbogăți copiilor programa școlară! Dacă activitatea și inițiativele actualului ministru al educației ar depinde de mine, aș sfătui-o pe Ligia Deca să se întâlnească tête-à-tête și pret-à-porter cu maestrul Gheorghe Zamfir. Desigur, dacă ministresa vrea introducerea naiului în școli. La fel de frumos și haios ar fi să se întâlnească și cu maestrul Cărtărescu. Nu de alta, dar chiar ar fi frumos să auzim că doamna Ligia Deca vrea să introducă în școli cartea. Nu știu numele cărții, dar nu asta contează.

 

Ultima oară când doamna Ligia s-a folosit de întâlnirea cu un maestru a fost atunci când a zărit-o, absolut întâmplător, pe Greta Thunberg. A doua zi, Guvernul României a vrut să scoată școala din școli. Cât de cât i-a reușit.

* O femeie din Miami înoată alături de celebrități și câștigă sume mari de bani din meseria de sirenă. Și mai haios e că presa a ajuns la concluzia că Elle Jimenez, așa cum o cheamă pe femeia originară din Puerto Rico, este sirenă profesionistă.

 

Dacă mai dura un pic pandemia, iar Marcel Vela revenea în funcția de ministru de interne, azi ne-am fi trezit cu lumina Învierii adusă la ușă de RO-Alert și cu muzică de petrecere și cântec de sirenă cu girofar călăuzitor în cartier, Doamne ferește!

 Hristos a înviat!

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

 

Citit 1425 ori Ultima modificare Luni, 06 Mai 2024 15:13

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro