Promisiuni fără acoperire

Promisiuni fără acoperire
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anul trecut, în vară, înainte de alegeri, unii din actualii consilieri locali – pe atunci simpli candidaţi – promiteau marea cu sarea. Se declarau preocupaţi de sănătatea gălăţenilor, de faptul că aceştia nu au o sală a sporturilor, un bazin de înot, piste de biciclete.

În acelaşi stil electoral şi declarativ, candidaţii mimau preocuparea în privinţa numărului îngrijorător de magazine de vise care s-au înfiinţat în oraş. Toţi candidaţii promiteau că dacă vor ajunge consilieri locali vor lupta împotriva acestor magazine de vise.

Au trecut alegerile şi a trecut şi primul an de mandat. Sala Sporturilor este în continuare o ruină (FOTO), nu avem bazin de înot, iar magazinele de vise au din ce în ce mai mulţi clienţi.

Este drept, avem pe Faleză o pistă de biciclete, delimitată, frumos, cu benzi portocalii, iniţiativă a viceprimarului Nicuşor Ciumacenco. În rest, nimic.

A existat propunerea unui consilier local ca magazinele de vise să plătească taxe atât de mari încât, dacă propunerea s-ar fi aprobat, patronii ar fi fost, până la urmă, descurajaţi să-şi mai menţină afacerea. De propunere s-a ales praful.

Tinerii aleg visele vândute la joint. Iar noi toţi, cetăţeni cu drept de vot, realizăm că iar ne-am păcălit visând că promisiunile electorale se pot îndeplini…

pnl3
Citit 625 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.