Un tânăr, în vârstă de doar 20 de ani, a pierdut controlul volanului și a intrat într-o mașină parcată, din cauza alcoolului. Accidentul a avut loc în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 7-8 iulie, pe strada Breana, din comuna Slobozia Conachi, județul Galați, iar trecătorii au fost cei care au sesizat, prin apel la 112 Secția 2 Poliție Rurală Smârdan. Din verificările efectuate, s-a stabilit că tânărul, de 20 de ani, din Slobozia Conachi, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul unui autoturism, iar în drum spre casă, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a lovit un alt autovehicul care era parcat pe partea dreaptă a arterei rutiere, pe direcția sa de deplasare. La testarea alcoolscopică, valoarea indicată a fost de 1,03 de mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În consecință, tânărul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.