Accident soldat cu o persoană rănită

Accident soldat cu o persoană rănită
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Un șofer, în vârstă de 22 de ani, a ajuns la spital în urma unui impact cu o mașină, condusă de un ucrainean în vârstă de 64 de ani. Accidentul a avut loc luni, 10 iulie, în zona Inelului de Rocadă de la intersecția străzilor Brăilei cu Siderurgiștilor, din  Galați, din cauza nepăstrării distanței corespunzătoare. ”Polițiștii au stabilit că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei, pe banda 2 de circulație, dinspre bulevardul George Coșbuc către bulevardul Siderurgiștilor, în zona Inelului de Rocadă, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculul din fața sa, care era condus de un bărbat, de 64 de ani, de cetățenie ucraineană, rezultând un impact față spate”, a transmis IPJ Galați. În urma acestui impact a rezultat rănirea ușoară a șoferului, de 22 de ani, care a fost preluat și transportat la spital de către un echipaj de la Ambulanță, iar după acordarea de îngrijiri medicale nu a rămas internat. Cei doi bărbați dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscopică rezultatul a fost negativ în ambele cazuri. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

 

Citit 8138 ori Ultima modificare Marți, 11 Iulie 2023 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.