Activitate suspendată la centrul din Micro 39 al Direcției de Impozite

Activitate suspendată la centrul din Micro 39 al Direcției de Impozite
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Începând de luni, 31 iulie 2023, se suspendă activitatea la centrul Direcției de Impozite, Taxe și alte Venituri Locale, situat în cartierul Micro 39 (strada Henri Coandă, bloc J5, parter), anunță Primăria municipiului Galați. Măsura va fi valabilă timp de 30 de zile, pentru lucrări de igienizare.

„Pe timpul suspendării activității la acest centru, contribuabilii persoane fizice și persoane juridice pot efectua plăți în contul impozitelor și taxelor datorate bugetului local al Municipiului Galați prin intermediul platformei electronice https://ghiseul.ro, stațiilor de plată SelfPay amplasate în hipermarketuri, benzinării, agenții CEC, magazine sau la ghișeele deschise în cadrul celorlalte centre ale Direcției de Taxe”, transmite administrația locală.

Conform Primăriei, declarațiile privind înregistrarea/radierea mijloacelor de transport persoane fizice se pot depune prin poștă sau la ghișeele deschise în cadrul celorlalte centre ale Direcției.

„Declarațiile privind înregistrarea/radierea imobilelor se pot depune prin intermediul platformei electronice https://e-digital.primariagalati.ro/, prin poștă sau la ghișeele deschise în cadrul celorlalte centre ale Direcției de Impozite, Taxe și alte Venituri Locale.

Certificatele fiscale pentru persoane fizice se pot obține prin intermediul platformei electronice https://e-digital.primariagalati.ro/ sau pe e-mail prin transmiterea cererii-tip completate, având atașată copia după actul de identitate sau la ghișeele deschise în cadrul celorlalte centre ale Direcției.

Pentru evitarea aglomerației, recomandăm mijloacele electronice de comunicare sau plată”, precizează Primăria Galați.

Citit 2906 ori Ultima modificare Luni, 31 Iulie 2023 00:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.