Dileme pe Oţelarilor şi Frunzei - Licitaţia se judecă în instanţă, lucrările au început
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Dileme pe Oţelarilor şi Frunzei - Licitaţia se judecă în instanţă, lucrările au început
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Curtea de Apel Galaţi a amânat până pe 22 martie pronunţarea deciziei în privinţa licitaţiei prin care lucrările de modernizare a străzilor Oţelarilor, Frunzei, Stadionului şi Gheorghe Asachi au fost atribuite Asocierii SC Max Boegl România SRL - SC Tancrad SRL.

Cu toate acestea, constructorul şi-a organizat deja frontul de lucru şi s-a apucat de treabă. Ce se va întâmpla în cazul în care cele două firme care au participat la licitaţia pentru adjudecarea lucrării, SC Mari Vila Com SRL şi SC Compania de Construcţii Feroviare SA, vor câştiga procesul împotriva Primăriei şi a SC Tancrad? Potrivit autorităţilor, se va face o nouă licitaţie, iar Tancrad va primi banii pentru lucrările pe care le-a executat. Simplu, nu?

Chiar pe data de 1 martie, când ar fi trebuit să demareze în forţă proiectul, Primăria a anunţat că amână începerea lucrărilor până după 8 martie pentru a lăsa lucrurile să se lămurească în instanţă. La doar câteva zile după acest anunţ oficial, Tancrad şi-a organizat două şantiere. A îngrădit jumătate din parcarea din spatele cazinoului de pe strada Oţelarilor, mutând pe trotuarul îngust pubelele de gunoi şi toaleta ecologică mobilă.

Spaţiul a rămas îngrădit şi gol, dar panoul mare anunţă începerea lucrării care va dura până în august 2013. La fel a făcut în Micro 17, pe strada Argeşului, blocând parcarea dar şi aleea pietonală, spre nemulţumirea gălăţenilor care ieri ne-au contactat revoltaţi la redacţie. „Copiii nu mai au pe unde să meargă la şcoală, bătrânii nu au cum să ajungă la farmacie, trebuie să ocolească prin noroi. Este revoltător! La Primărie nu răspunde nimeni la telefon!”, ne-a sesizat un locatar al zonei.

Managerul proiectului este directorul Direcţiei de Programe şi Proiecte Europene, Costel Hanţă. Acesta ne-a declarat că decizia Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care a respins ca nefondate contestaţiile depuse de firmele nemulţumite şi a dispus continuarea procedurii de atribuire îl obligă să continue, altfel, ca manager de proiect este culpabil. „Începând de luni, strada Frunzei va fi închisă pe tot tronsonul, fiind singura din cadrul proiectului pe care se va lucra în totalitate. Ştiţi ce se spune, nu putem face omletă fără să spargem ouăle. Cetăţenii din zonă au fost informaţi că se vor desfăşura aceste lucrări. Cu siguranţă există şi vor exista şi nemulţumiri, le cer scuze gălăţenilor deranjaţi e organizările de şantier, dar trebuie să punem interesul general mai presus de interesul câtorva persoane”, ne-a declarat managerul Costel Hanţă.

Drum prin curtea Poliţiei de Frontieră

Primăria discută în prezent cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră pentru a permite accesul vehiculelor direct prin curtea unităţii Poliţiei de Frontieră, de la intrarea dinspre Turnul TV până în zona magazinului Kaufland. Măsura este necesară pentru fluidizarea traficului în cartierul Dunărea, având în vedere lucrările de anvergură care se vor desfăşura în perioada următoare în zona cuprinsă între sensul giratoriu din dreptul Liceului Sportiv şi cel de la intersecţia străzilor Oţelarilor şi Galaţi.

Citit 2057 ori Ultima modificare Joi, 15 Martie 2012 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.