Pot chiar să cred că (nu)-i întâmplătoare
sosirea lui oricine, pe oriunde?!...
Iau (din orice) oricât... şi nu mi-i frică...
dar cineva (oricum) se tot ascunde
privirii mele prea iscoditoare,
visului meu străpuns de lăcomie,
iluziei pe care-am pus-o-n brazdă,
ca pe-o sămânţă veşnic prea târzie!
Se tot ascunde şi nu vrea să-mi spună
nici dacă ştie, nici dacă nu ştie...!...
Oricum (oricând) beau suflet din văzduhul
trecut prin trup şi zbor de ciocârlie,
nu zic adio, nici la revedere,
(nu) am răspuns la nici o întrebare...!...
Mă dau de-a berbeleacul prin trufia
acestei veşnicii întâmplătoare!
Pot crede?!... cum să nu?... nu mi se pare
şi nu mi s-a părut că nu se poate!...
E dreptul meu frumos la amăgire,
e dreptul meu la strâmb şi la păcate,
e dreptul meu la sacra datorie
de-a spune că oricine (nu mai) are
dreptul înalt la moarte prin vrăjeală,
dreptul cumplit la viaţă prin iertare!