În combinatul Liberty Galați a început procesul de repornire a Furnalului nr.5

În combinatul Liberty Galați a început procesul de repornire a Furnalului nr.5
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

În combinatul siderurgic Liberty Galați a început procesul de repornire a Furnalului nr. 5, care va fi operațional în următoarele zile, informează compania.

”Repornirea are loc în condițiile dificile de piață pentru producătorii de oțel din Europa, la care Liberty se adaptează prin ajustarea mixului de produse și a graficelor de producție, prin reducerea costurilor și prin colaborarea cu guvernul pentru a reduce diferența față de prețurile energiei înregistrate în Europa.

Aceste acțiuni, alături de sprijinul și cooperarea clienților, furnizorilor și altor parteneri ai Liberty, vor susține o repornire sustenabilă și competitivitatea companiei din Galați pe parcursul ciclurilor pieței de oțel, în procesul de tranziție către tehnologii și surse de energie cu emisii reduse de carbon”, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.

La rândul său, Prasanta Mishra, Managing Director Plant Operations la Liberty Galați, a declarat:

"Repornirea furnalului este o veste bună pentru Galați, dar focusul nostru rămâne pe costurile operaționale pentru a susține ritmul de producție și pentru a ne asigura că oferim clienților oțel românesc competitiv, de înaltă calitate. Accentul pe care l-am pus pe produse semifinite cu costuri competitive are deja rezultate, ajutându-ne să creștem gradul de utilizare a laminoarelor și să îmbunătățim fluxul de cash, ceea ce va îmbunătăți plățile comerciale în următoarele luni. Continuăm să colaborăm cu guvernul pentru a găsi soluții de reducere a decalajului privind costul energiei, care în prezent reprezintă aproape 40 la sută din costul variabil pe tona de oțel produs, față de doar 8 la sută în 2019. Suntem recunoscători pentru suportul acordat de partenerii noștri în timp ce traversăm aceste condiții de piață dificile."

Liberty Galați este al doilea mare consumator de energie din România, iar creșterea prețurilor la energie are un impact masiv în costurile variabile, care au crescut de la 8 la sută în 2019 la circa 40 la sută pe tona de oțel în prezent. Compania din Galați a înregistrat și alte majorări de costuri, la materiile prime și la anumite servicii, care în unele cazuri au crescut cu până la 200 la sută din 2019.

”Liberty Galați concurează cu producători din alte țări ale Uniunii Europene ale căror guverne subvenționează costurile cu energia, ce reprezintă un procent substanțial din prețul total al tonei de oțel. Astfel, oțelul produs în România devine necompetitiv pe piața europeană. Piețele europene se confruntă cu un nivel istoric al importurilor din țările din afara UE, care subvenționează costurile cu energia și nu au certificate de emisii de gaze cu efect de seră”, mai precizează compania.

Liberty mai arată că ”face demersuri pentru ca guvernul să implementeze o politică energetică pentru marii consumatori de energie care să echilibreze condițiile de concurență și să asigure competitivitatea industriei românești pe plan intern și în întreaga Europă”.

Citit 14158 ori Ultima modificare Marți, 07 Noiembrie 2023 21:00

12 comentarii

  • postat de Ion
    Vineri, 10 Noiembrie 2023 22:46
    109.166.130.***
    Cei care știu adevărul nu vor spune nimic. Secret de serviciu. Toți angajații îl semnează.
    0
    1
  • postat de Iulian
    Miercuri, 08 Noiembrie 2023 13:41
    95.76.32.***
    ...dacă crapă „Combinatul” mai rămân oameni buni din în orașul (pardon, Municipiu) ăsta ?....din afară avem
    2
    2
  • postat de MM
    Miercuri, 08 Noiembrie 2023 11:29
    5.13.222.***
    @ Florin, statul are alte prioritati mult mai importante cum ar fi:
    Prescrieri si NUP-uri in instantele judecatoresti, functii caldute si bine remunerate, plus cum sa-si conserve pensiile speciale. In rest Dumnezeu cu mila!
    0
    10
  • postat de Silviu
    Miercuri, 08 Noiembrie 2023 10:58
    109.166.131.***
    Dacă combinatul de la Galați care produce oțel ar încerca să producă fier beton de toate mărimile și țeavă prin a-și aduce o tehnologie performantă în aceste domenii plus tabla pentru industria de mașini și vagoane eu cred ca acest combinat sar putea dezvolta cu tehnologie care economisește consumul
    4
    9
  • postat de Gigel
    Miercuri, 08 Noiembrie 2023 08:24
    5.13.148.***
    @Fier forjat: sunt oameni din siderurgie care ies la pensie la varste mai mici si aleg sa lucreze in continuare. Nu stiu daca sunt tot angajati ai combinatului sau contractori, dar sunt.
    2
    10
  • postat de Adrian
    Miercuri, 08 Noiembrie 2023 08:00
    109.166.130.***
    Probabil este ultima pornire a furnalului in era Liberty, vor să topească minereul pe care l-au adus în combinat înainte de a se anunța vinzarea. Cu cît se va realiza tranzacția mai repede, cu atît mai bine. Să vină cineva care chiar își dorește să producă oțel ptr că ăștia și-au dovedit impotența!
    5
    11
  • postat de florin
    Miercuri, 08 Noiembrie 2023 07:43
    86.124.200.***
    Acum citeva zile vindea minereul din port!Acum pornrste furnalul!In fostul meu loc de munca in decembrie iese la pensie ultimul om crescut acolo un adevarat profesionist!In 89 erau in jur de 90 de oameni!Utilajele se tin din ianuarie nu mai cu pensionari!!!Daca astai treaba...........
    1
    10
  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 08 Noiembrie 2023 01:32
    5.13.167.***
    @comunismul nu mai fiti asa pesimist! Oamenii nu au unde pleca... majoritar... de aici vor iesi la pensie daca va rezista atat... si asa Galatiul este praff! Statul trebuie sa se implice! Am discutat cu un domn expert in domeniul economic... mi-a spus ca nici vorba...
    5
    18
  • postat de Fier forjat
    Marți, 07 Noiembrie 2023 22:49
    89.137.224.***
    Este foarte greu sa lucrezi in siderurgie pana la 65 ani. Propun ca sa se iasa la pensie din siderurgie la 53 ani barbatii si 50 femeile.
    7
    19
  • postat de Combinatul viata mea
    Marți, 07 Noiembrie 2023 22:45
    89.137.224.***
    Daca se inchide combinatul tot orasul moare si zeci de mii de familii vor parasi zona iar orasul devine o comuna!
    Voi ce parare aveti?
    11
    24
  • postat de comunismul
    Marți, 07 Noiembrie 2023 17:26
    5.13.136.***
    s-a dus naiba combinatul! e pe butuci! numai este nici o salvare!
    33
    27
  • postat de Bravoooo.
    Marți, 07 Noiembrie 2023 15:58
    109.166.135.***
    Bine așa.
    6
    29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.