Societatea Civilă propune PARCĂRI SUBTERANE. Unde vor fi amplasate cele 20.000 de LOCURI DE PARCARE

Societatea Civilă propune PARCĂRI SUBTERANE. Unde vor fi amplasate cele 20.000 de LOCURI DE PARCARE
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Membrii Consiliului Societăţii Civile vin cu propuneri punctuale de amplasare a parcărilor mecanizate, prin care s-ar crea peste 20.000 de locuri de parcare şi care ar deservi, diferenţiat, atât rezidenţii, cât şi galeriile comerciale, chioşcurile şi pe toţi cei care au treabă în zonele cu pricina la anumite ore.

Astfel, pentru cartierele Micro 19, 20 şi 21, ar trebui să fie realizate Parcarea „Victor Vâlcovici” (în dreptul supermarketurilor Billa, Altex, Kaufland), Parcarea „Dunărea” (în curtea interioară a blocurilor E9, E10, E11, E12), Parcarea "Pieţei" (pe terenul pe care este amplasată piaţa din cartierul Micro 20), Parcarea "Dan Barbilia"n (pe terenul de sport al Şcolii "Dan Barbilian" şi în curtea interioară a blocurilor G & J), Parcarea „Oţelarilor” (pe esplanada parcării de autocare şi întoarcere a troleibuzelor între blocurile P, T8, T7, O3), Parcarea „Comerţului” (în zona blocurilor M1, F1, W), Parcarea "Stadionului" (în curtea interioară a Spitalului de Ugenţă "Sf. Apostol Andrei").

Pentru cartierul Micro 17, sunt propuse 2.050 de locuri de parcare. O parcare aici ar fi „Oltului” (pe terenul de sport aferent Şcolii Nr. 40), apoi „Bahluiului” (pe actuala baterie de garaje de la intersecţia străzii Petru Groza cu aleea nenominalizată spre Penny Market), „Vrancei” (în curtea interioară şi pe terenul de sport ale Liceului "Dunărea"), „Argeşului (pe terenul de sport al Şcolii Generale Nr. 9) şi parcarea "Cuza Vodă" (în parcarea publică mărginită de străzile Gorunului, Galaţii Noi şi Jiului).

Pentru Ţiglina III, se propune construirea parcărilor subterane „Constantin Levaditti” (pe actuala parcare a cimitirului Sf. Lazăr), „Macedonă” (pe amplasamentul vechiului complex, în cadrul căruia funcţionează în prezent un magazin Billa), „Mihail Sadoveanu” (pe actuala baterie de garaje de pe strada Blaj, curtea şi terenurile de sport ale Şcolii 11) şi „Gheorghe Doja” (pe esplanada străzii Gheorghe Doja).

În Micro 13, zona propusă pentru realizare a parcărilor subterane este maidanul din spatele Şcolii Gimnaziale "Sfântul Grigore Teologul".

În Micro 39C, propunerile de parcare sunt pe bulevardul Milcov (unde e actuala baterie de garaje, pe maidanul din spatele supermarketului Billa) şi pe maidanul de pe strada Dr. Mihai Petrini Galatzi, cuprinzând curtea interioară a Şcolii Gimnaziale Nr. 33 şi actuala baterie de garaje.

În Micro 39 B, s-ar construi 300 de locuri de parcare pe strada Grigore Ventura, pe actualele baterii de garaje şi maidanul din spatele blocurilor W.

Pentru Micro 40 şi IC Frimu, s-ar crea 3.300 de locuri de parcare în următoarele zone: pe Traian Vuia (pe actualul maidan şi bateria de chioşcuri şi garaje), pe strada Victor Papilian (pe locul bateriei de garaje şi curtea din spatele vechiului Complex Micro 40, actuala Piaţă din Micro 40), pe Aurel Vlaicu (curtea interioară a Liceului Metalurgic în locul chiocşurilor şi a garajelor), pe Tecuci (curtea interioară a blocurilor O1, O5, O6 şi O7, amplasate pe străzile Tecuci şi Sucevei), în Piaţa Energiei, dar şi pe actuala baterie de garaje de pe strada Călugăreni şi pe terenul actualei autobaze Ecosal, de pe strada Nufărului.

Pentru a deservi cartierele Micro 14, Gheorghe Doja şi Ţiglina II, vor fi construite parcările „Eremia Grigorescu” (actuala baterie de garaje, chioşcuri şi construcţii ilegale din curtea interioara a blocurilor L, I şi K), „Anghel Saligny” (pe terenul actualei autobaze Ecosal), "Eremia Grigorescu 2" (pe parcul mărginit de strada Cluj), „Ţiglina” (pe bateriile de garaje din Ţiglina II, maidanul dintre C12, C11, C10, C9, E5, B2, E4, sala şi terenul de sport ale Şcolii Generale Nr. 13, mărginite de aleile dintre blocuri, str. Constructorilor şi str. Siderurgiştilor, precum şi actuala baterie de garaje şi parcare din spatele vechiului complex de pe str. Constructorilor), „Costache Negri” (actualele baterii de garaje dintre blocurile B3, M1, F1, E6, C15, C14, C13, M2, B4, C18, C17, C16, B5, CS4, C21, C20, C19, M3).

În Ţiglina I, terenul propus pentru a fi transformat în parcare subterane este actuala parcare publică mărginită de strada Regiment 11 Siret, respectiv blocurile A1, A2, E1.

Pentru Mazepa I şi II, ar putea fi create parcările „General Alexandru Cernat” (parcela ocupată de parcarea privată a PennyMarket şi actuala baterie de chioşcuri dinspre strada Morilor), „Română” (actuala baterie de garaje de pe strada Română), „Ovidiu” (pe actuala parcare publică şi baterie de chioşcuri şi garaje de la intersecţia străzilor Roşiori, Ovidiu şi Giuseppe Garibalidi), „Roşiori” (complexul Ancora şi bateria de garaje de pe esplanada strada Roşiori), „Constantin Brâncoveanu” (curtea interioară şi birourile companiei Apă Canal).

Terenurile propuse pentru construcţia parcărilor „Cristofor Columb” şi „Traian”, în Centru, sunt maidanul din spatele blocurilor de pe strada Brăilei, respectiv, actualul amplasament al Pieţei Centrale.

Ce este Consiliul Societăţii Civile

Consiliul Societăţii Civile Galaţi integrează nu mai puţin de 21 de asociaţii şi are ca scop identificarea problemelor punctuale ale societăţii, dar şi a soluţiilor. Consiliul se reuneşte o dată pe lună, pentru a emite soluţii ce sunt transmise, în final, mediului de afaceri şi autorităţilor publice. Printre asociaţiile membre sunt Atelierul de Idei, Centrul de Iniţiativă Comunitară, Asociaţia Galaţi - Oraşul Meu.

Foto Bogdan Codrescu

Citit 4305 ori Ultima modificare Luni, 20 Iulie 2015 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.