Galaţiul va avea ILUMINAT FESTIV. Iată CÂND vor fi aprinse luminiţele de Sărbători (FOTO)

Galaţiul va avea ILUMINAT FESTIV. Iată CÂND vor fi aprinse luminiţele de Sărbători (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

* Primăria caută soluţii alternative să împodobească măcar străzile principale, intersecţiile şi zonele importante


Galaţiul ar fi trebuit să fie iluminat festiv încă din 6 decembrie, dar, aşa cum se vede cu ochiul liber, nu este. Cele câteva instalaţii, şi acelea parţial arse, montate pe stâlpii de pe strada Domnească, cele câteva decoraţiuni din Parcul Eminescu şi bradul sărăcăcios de pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor sunt doar câteva semne timide că în Galaţi vin Sărbătorile.

Această stare de fapt se înregistrează în ciuda faptului că, încă de la finele lunii septembrie, Primăria Galaţi a scos la licitaţie contractul de închiriere a instalaţiilor de iluminat festiv pentru Sărbătorile de iarnă 2015-2016, cu o valoare estimată de 2,1 milioane de lei, preţul cel mai mic fiind criteriul de atribuire. Aşa cum v-am informat, potrivit datelor noastre, termenul limită de depunere a ofertelor a fost 10 noiembrie, iar în competiţie s-a înscris o singură firmă, SC MK Lighting SRL, din judeţul Hunedoara, având ca terţ susţinător pe SC MK Illumination SRL din Hunedoara, companii care nu sunt străine de iluminatul festiv al oraşului în anii trecuţi. Conform acestui contract, Galaţiul ar fi trebuit să fie iluminat festiv din 6 decembrie, dată deja depăşită.

Mai bine dăm banii victimelor din "Colectiv"!

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi anunţă anularea licitaţiei. Explicaţiile vin de la primarul Marius Stan: ”S-au făcut foarte multe speculaţii pe tema licitaţiei pentru iluminatul festiv. Vreau să precizez că procedurile au fost demarate la aceeaşi dată ca în fiecare an. Din păcate, am întâmpinat o serie de probleme legate strict de procedură, care nu au depins de noi, astfel încât licitaţia a întârziat şi am ajuns în situaţia să nu o putem finaliza în timp util. Între timp, s-a produs şi tragedia de la "Colectiv", în urma căreia au murit 60 de tineri, printre care şi doi gălăţeni. Dacă ar fi după mine, aş renunţa total la iluminatul festiv, care presupune nişte costuri importante, şi aş direcţiona banii către răniţii de la "Colectiv", care au nevoie de o lungă şi costisitoare perioadă de recuperare. Şi chiar le-am cerut juriştilor să identifice o soluţie legală pentru a putea contribui şi noi, municipiul Galaţi, la recuperarea acestor tineri. În acelaşi timp, ştiu că gălăţenii îşi doresc şi merită un oraş frumos de sărbători. Aşa că vom identifica soluţia cea mai bună pentru a răspunde ambelor deziderate, în opinia mea, la fel de importante", a declarat Marius Stan.

Potrivit Primăriei, în acest moment, există câteva soluţii tehnice pentru rezolvarea problemei iluminatului festiv de sărbători. Vor fi iluminate, de Crăciun şi Anul Nou, doar străzile principale, câteva intersecţii, precum şi parcurile şi locurile de promenadă din Galaţi. Drept urmare, costurile iluminatului festiv vor fi diminuate semnificativ.

Foto Anca Spânu

Citit 11947 ori Ultima modificare Joi, 10 Decembrie 2015 00:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.