Când începe MODERNIZAREA STRĂZILOR Tecuci şi Saligny şi cât îi va COSTA pe gălăţeni

Când începe MODERNIZAREA STRĂZILOR Tecuci şi Saligny şi cât îi va COSTA pe gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Două dintre arterele importante ale oraşului, Tecuci şi Anghel Saligny, vor fi modernizate cu bani împrumutaţi de Primăria Galaţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Pentru că licitaţiile pentru atribuirea acestor lucrări s-au adjudecat în toamna anului trecut, am fost curioşi când vor demara efectiv lucrările.

Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galaţi, modernizarea străzii Tecuci, între străzile Traian şi 1 Decembrie 1918, a fost câştigată de SC Tancrad SRL Galaţi. Valoarea contractului este 24,8 milioane lei (fără TVA). „Termenul de execuţie a lucrărilor este de 14 luni, din momentul în care se dă ordinul de începere a lucrărilor. Estimăm că ordinul va fi emis în primăvară, în funcţie de starea vremii”, ne-a comunicat municipalitatea.

Proiectul de modernizare a străzii Tecuci presupune reabilitarea reţelelor subterane de apă şi canalizare, desfiinţarea liniilor de tramvai, reabilitarea infrastructurii rutiere (carosabil, trotuare, marcaje), înnoirea mobilierului urban, înnoirea reţelei de iluminat stradal.

Modernizarea străzii Anghel Saligny, între străzile Gheorghe Asachi şi Basarabiei, a fost adjudecată la licitaţie de SC Tancrad SRL Galaţi, valoarea contractului fiind de 15 milioane lei (fără TVA). „Termenul de execuţie a lucrărilor este de 12 luni, din momentul în care se dă ordinul de începere a lucrărilor. Estimăm că ordinul va fi emis în primăvară, în funcţie de starea vremii”, precizează Primăria.

Proiectul de modernizare a străzii Anghel Saligny presupune reabilitarea reţelelor subterane de apă şi canalizare, desfiinţarea liniilor de tramvai, reabilitarea infrastructurii rutiere (carosabil, trotuare, marcaje), înnoirea mobilierului urban, înnoirea reţelei de iluminat stradal.

Citit 5228 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Ianuarie 2016 01:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.