Gălăţeanca Silvia Fuică, ÎNVĂȚĂTOAREA ANULUI în România

Gălăţeanca Silvia Fuică, ÎNVĂȚĂTOAREA ANULUI în România
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

"Au venit pur şi simplu în clasă! Ştiam de la părinţi că au organizat o surpriză pentru copii şi mă gândeam că vor aduce cadouri pentru ei sau un meniu de la Mac, putea să fie orice. Nu mi-a trecut nicio secundă prin cap că ar putea să facă aşa ceva!” - mi-a mărturistit, încă emoţionată,  "Învăţătoarea anului 2016", Silvia Fuică, de la clasa pregătitoare a Şcolii Nr. 13 "Ştefan cel Mare" din Galaţi. Surpriza era chiar pentru dumneaei, un premiu, un spectacol şi o întreagă nebunie în costume colorate, venită cu microbuzul vesel!

Premiul a fost oferit după ce s-au analizat propunerile venite din toată ţara, de către animatoarea a ceea ce pare să fie un fenomen pentru cei mici şi pentru părinţii lor, "Gaşca Zurli"!

"Printre copii, Zurli este o mare nebunie! O nouă modă", ne lămureşte învăţătoarea gălăţeană. Găsim mai multe despre spectacolele organizate de Gaşcă, despre popularitatea, cu peste jumătate de million de accesări pe Facebook, a iniţiatoarei Găştii - Mirela Retagan.

Mai aflăm de la învăţătoarea gălăţeană: "Părinţii au vorbit despre învăţători pe site, iar părinţii de la noi s-au mobilizat, cred, mai mult decât alţii… Este primul an al acestui nou concurs şi sunt, normal, mulţi învăţători foarte buni. Am înţeles că au fost vreo 400 de nominalizări şi dintre toţi… Am fost uimită, pentru că acesta este felul meu de a fi, natural, nu este nimic forţat. Am fost surprinsă! Dna Retegan a venit ieri (15 iunie - n.r.) în şcoală, pe neaşteptate, şi a fost foarte frumos. Atâta emoţie a fost… Lumea nu ştia ce să facă, să plângă, să râdă... A fost un spectacol minunat chiar la noi în clasă".

O întreb despre secretul popularităţii şi îmi spune că doreşte doar să facă lucrurile cu bucurie. „Eu, ca învăţătoare, mă sint stânjenită dacă încearcă cineva să îmi ofere un cadou material. Nu mă simt bine, ca om. Dar dacă vine cineva şi spune „ Mulţumesc, doamna învăţătoare!”, este cel mai mare cadou care poate fi oferit. Iar ceea ce au făcut acum este extraordinar!”.

Pe site-ul „Gaşca Zurli”, am găsit anunţul care a declanşat campania părinţilor: “Vreau să facem catalogul celor mai iubite învăţătoare din România. Iar una dintre ele va primi de la mine un super cadou: O oră cu Gaşca Zurli, chiar la ea în clasă.” Astfel, ”Învăţătoarea Zurli 2016” a fost aleasă de părinţi, dar nu numai prin numire, ci şi prin argumente.

Despre desciderea în şcoală, Mirela Retegan comenta pe contul său Facebook: “Doamne, câtă emoţieeeeeee! Filmuleţul de la Galaţi! Felicitari doamna Silvia Fuică - Învăţăoarea anului 2016!… Nu a ştiut că este Învăţătoarea Anului. Părinţii copiilor din clasa ei au propus-o şi au votat-o. Aşa că noi, miercuri dimineaţa, am parcat microbuzul în faţa şcolii. Nu ştia nimeni, în afara unor părinţi, ce îi aşteaptă… Silvia Fuică are 44 de ani, este mama unui băiat de 22 de ani şi de mai bine de 20 de ani este învăţătoare. E prima ei clasă pregătitoare. Am găsit o lumină de om. O bucurie de suflet. O femeie toată numai căldură şi generozitate. Mi-a plăcut spiritul ei. Are o energie foarte frumoasă, aşa că nu e surprinzătoare alegerea părinţilor. Am privit-o cu coada ochiului. Şi-a gestionat foarte bine emoţiile, a ştiut să-şi manifeste bucuria şi, în acelaşi timp, nu a uitat că e gazdă. A fost atentă la copiii mai timizi, a împins băncile să facă loc mai mult în mijlocul sălii şi era când la catedră, când în fundul clasei. Zâmbind părinţilor, dar cu ochii pe copii. S-a adunat toată şcoala: de la copii până la asistenta medicală. Nu vine în fiecare zi Gaşca Zurli la Şcoala 13 din Galaţi. Directoarea şcolii era toată numai zâmbet. O femeie foarte pozitivă. Am ieşit, la final, să se bucure de noi şi copiii din alte clase. Veniseră şi câţiva dintre părinţii care au pus umărul la surpriză. Îşi ştergeau pe furiş lacrimile. Erau mândri. Le ieşise. Aşa ar trebui să arate o societate sănătoasă. În educarea copiilor contează la fel de mult fiecare din cele trei componente: copil, părinte, şcoală".

Pe pagina oficială a "Găştii", citim că "Gaşca Zurli este cea mai iubita trupă pentru copii din România - un concept inventat acum  cinci ani de Mirela Retegan, "din dorinţa de a crea un produs de divertisment pentru toată familia. Copiii au nevoie de modele care sa fie alaturi de ei, iar părinţii îşi amintesc cu drag de personajele din Abracadabra, care le-au servit lor drept modele în copilărie".

Pe pagina web a Mirelei Retegan mai citim: "Mirela Retegan este creatoarea Zurli, femeia care a dus dragostea pentru copilul său la rang de fenomen naţional. A înlocuit educaţia formală cu spectacolul imaginaţiei. A construit cel mai mare teatru privat pentru copii din România, cu poveşti sută la sută româneşti". "Cu o carieră serioasă de jurnalist, Mirela Retegan a lucrat în radio, televiziune, presă scrisă. A condus staţii locale (Radio Transilvania), a fost "Şefa" de la NaţionalFM, unde a realizat şi programul “Partea Bună”.  A fost corespondent BBC, ProTV, Mediafax. A creat personajul Zăpă de la Itsy-Bitsy - postul de radio pentru copii, a publicat zeci de articole în secţiunile pentru părinţi din revistele Tango si Avantaje, a înregistrat recorduri de audienţă cu articolele publicate în on-line pe site-ul www.catchy.ro. A scris şi produs spectacole pentru copii, a inventat personaje, a publicat cărţi de poveşti şi jocuri şi a produs audiobookuri. Acum, a reinventaqt o învăţătoare, care, vă spun, chiar arată ca "Învăţătoarea anului": blândă, luminoasă, însă fermă!

Citit 35330 ori Ultima modificare Marți, 03 Ianuarie 2023 06:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.