După un maraton şi zeci de teste rezolvate, IULIA ARMENCEA a adus Galaţiului argint la BALCANIADA DE GEOGRAFIE

După un maraton şi zeci de teste rezolvate, IULIA ARMENCEA a adus Galaţiului argint la BALCANIADA DE GEOGRAFIE
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Cine crede că participarea la o olimpiadă de geografie este floare la ureche, că nu ai decât să toceşti din cărţi despre ape şi munţi şi oraşe, se înşală amarnic. Pentru Iulia Armencea, eleva de la Colegiul Naţional "C. Negri" care a câştigat anul acesta medalia de argint la Balcaniada de Geografie, concursul a însemnat un efort imens, a fost solicitant psihic, dar şi fizic.

Pentru proba scrisă, Iulia a ros din scoarţă în scoarţă câteva cărţi în limba engleză, a rezolvat până la epuizare zeci de teste, aşa că nu avea cum să nu se descurce. Partea cea mai grea a fost proba practică. Aceasta a presupus să bată la pas, pe o zi toridă, un oraş întreg din Serbia - Mali Zvornic. Să observe toate detaliile, pentru că, la întoarcere, avea de întocmit o hartă cu amplasamentul tuturor clădirilor importante din urbe. Şi asta n-a fost tot. A trebuit să facă şi analiza economică, apoi să demonstreze că este chiar mai vizionară decât aleşii sârbi şi români la un loc, să vină cu soluţii concrete pentru dezvoltarea municipiului, pe care atunci îl vedea prima dată.

Maraton prin oraş

"A fost un maraton de aproape patru ore prin oraş, pe caniculă, în condiţiile în care eu n-am condiţie fizică şi nici nu mă aşteptam la aşa ceva. Pentru dezvoltarea oraşului, am propus valorificarea izvoarelor sulfuroase ca potenţial turistic, dezvoltarea infrastructurii, păstrarea tradiţiilor locale prin organizarea de festivaluri periodice. Cum peste un pod există, în Bosnia, un oraş cu acelaşi nume, am propus un proiect de cooperare între cele două state, pentru protejarea mediului", curg explicaţiile fetei.

Ideile Iuliei au plăcut comisiei care a punctat-o destul de bine, astfel că la final s-a întors acasă cu o neaşteptată medalie de argint, pentru care recunoaşte că a muncit foarte mult.

Profesoara de geografie care a pregătit-o, Gina Burghiu, care a făcut o tradiţie din faptul că elevii săi vin, aproape în fiecare vară, cu medalii de la concursurile internaţionale, ne-a spus că, de obicei, propunerile elevilor de la olimpiadele internaţionale sunt trimise autorităţilor locale de comitetul de organizare, pentru că sunt idei foarte bune, luate pe baza unui fundament ştiinţific solid, care presupune atenţie la factorii de mediu, relief şi potenţial economic. Nu puţine au fost cazurile când, impresionaţi de ideile tinerilor, membrii comunităţilor locale au şi pus în practică proiectele acestora.

"Goana" după profesoara de geografie

Iulia povesteşte că e pasionată de geografie de când se ştie, de când asculta cu gura căscată emisiuni la televizor despre zone şi oraşe din lume sau când nu se mai sătura ascultându-i pe cei din jur povestind despre călătoriile lor. Crescută într-o familie modestă, la Cuza Vodă, Iulia povesteşte că prin participarea la această olimpiadă i s-a mai împlinit un vis, acel de a călători şi vedea locuri şi oameni peste graniţele României.

Prima participare la olimpiada de geografie a fost în clasa a VIII-a, când profesoara sa de la Cuza Vodă, Alina Grigore, i-a descoperit potenţialul. Apoi a continuat să meargă la concursuri şi la liceu. În clasa a X-a, cât era elevă a Colegiului Economic, s-a calificat la naţionala de geografie, de unde s-a întors şi cu prima distincţie: o menţiune specială. Atunci a cunoscut-o şi pe profesoara Gina Burghiu, care însoţea lotul gălăţean şi care, cu generozitate, i-a ajutat pe toţi membrii, indiferent dacă erau sau nu de la clasele ei. Atunci a avut o revelaţie. Îşi dorea să fie şi mai bună la geografie şi a "citit" în sufletul dăscăliţei de la "C. Negri" că ar putea face o echipă bună împreună. A luat decizia să se transfere la fostul Pedagogic, numai de dragul de a lucra la clasă cu Gina Burghiu. Medalia pe care a adus-o acasă, în doar un an de pregătire, confirmă că a ales înţelept şi că sunt şanse ca performanţele ei să se îmbunătăţească şi în anul următor.

"Am depăşit deja bariera profesor-elev. Avem o frumoasă legătură sufletească. Suntem deja prietene", mărturiseşte tânăra, sub privirile aprobatoare ale dăscăliţei.

Somn doar trei ore pe noapte

Se sfieşte să recunoască, să nu pară ciudată în faţa altor colegi, dar pentru pregătirea pentru olimpiadă a avut perioade când a dormit şi numai trei ore pe noapte. La sfârşitul săptămânii avea grijă să recupereze şi să doarmă mai mult. O asigur că munca şi sacrificiul încununate de succes o onorează şi că nu are nimic de ascuns. Îmi răspunde că scopul ei nu a fost să se mândrească cu premiul, că "medalia nu vorbeşte cu ea", ci să acumuleze cât mai multe cunoştinţe.

Recunoscătoare îi este şi fostei olimpice Cosmina Albulescu, care a adus trei ani la rând aur internaţional pentru Galaţi. Studentă la Facultatea de Geografie din Iaşi, Cosmina s-a ocupat să-i administreze teste aşa cum ştia ea că se dau la fazele internaţionale.

"Simţeam că nu mai pot, mă săturasem de teste. Dar n-am vrut s-o dezamăgesc, mai ales că şi-a rupt din timpul ei pentru mine. În final, sfaturile, testele, dar şi faptul că mi-a împins puţin limitele au dat roade la care nu mă aşteptam", spune Iulia.

Cărţi de 1.400 de lei

Mulţumită de achiziţiile de anul acesta, Iulia se gândeşte şi la bucuriile mărunte ale vieţii, pe care le consideră mai importante decât medaliile. "Vreau  să am răgazul să pot privi la stele noaptea, să ascult muzică, să mă întâlnesc cu prietenii, pe care i-am cam neglijat", îşi face ea planuri de vacanţă.

Bineînţeles că se gândeşte şi la pregătirea pe care o va începe pentru olimpiada de anul viitor. Aici, cu o undă de tristeţe în glas, îmi spune că are nevoie de două cărţi, pe care trebuie să şi le comande din străinătate şi care costă împreună 1.400 de lei. Bani de care familia, oricât ar sprijini-o, nu dispune.

Premiile internaţionale aduse de elevii gălăţeni într-un an nu sunt aşa multe, pot fi numărate pe degetele de la o mână. Din acest motiv, autorităţile chiar n-ar face un efort prea mare dacă şi-ar propune să-i susţină pe aceşti tineri de valoare şi financiar, pentru a-şi urma visul.

Citit 13697 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2023 21:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.