Câţi BANI s-au cheltuit pentru PODUL PESTE DUNĂRE (Date oficiale)

Câţi BANI s-au cheltuit pentru PODUL PESTE DUNĂRE (Date oficiale)
Evaluaţi acest articol
(52 voturi)

Proiectarea ar putea începe abia în 2022, iar execuţia va dura doi ani


Tunelul pe sub Dunăre, pentru care s-a zbătut fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, pare să fie îngropat, din moment ce actualul primar, Ionuţ Pucheanu, nu e convins că are motive să plătească prima parte a documentaţiei realizate de Louis Berger. În schimb, a fost resuscitată centura ocolitoare a Galaţiului, o altă promisiune electorală veche.

Despre podul peste Dunăre, de la Brăila, nu se mai aude nimic, deşi, în aprilie, premierul Dacian Cioloş declara că proiectul tehnic poate fi demarat până la sfârşitul anului: "Am discutat şi despre oportunitatea de a lansa cât mai repede proiectul podului de la Măcin. Pentru podul ca atare, există alocare bugetară de aproximativ 200 de milioane de euro. În măsura în care vom respecta calendarul prevăzut la Ministerul Transporturilor - şi nu prea sunt motive să nu-l respectăm - până la sfârşitul anului putem da drumul la proiectul tehnic, şi de acolo investiţia poate să se deruleze pentru ca bugetul există", declara Dacian Cioloş, la Tulcea.

Pentru că ne apropiem de jumătatea lunii septembrie, şi despre pod nu s-a mai auzit nimic, am solicitat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) să ne spună câţi bani s-au cheltuit până acum pentru documentaţia aceste investiţii şi urmează.

A fost odată… ca niciodată

Prima noastră curiozitate a vizat documentaţiile realizate şi plătite în perioada 1990-2016 pentru investiţia "Pod peste Dunăre la Brăila/Galaţi", în condiţiile în care, aşa cum scrie acum pe toate zidurile „Basarabia e România”, imediat după Revoluţie scria „Vrem pod peste Dunăre!”.

Potrivit CNADNR, în data de 23 decembrie 2002 s-a semnat contractul de servicii pentru Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru „Construcţia podului Suspendat peste Dunăre în zona Brăila”, între Administraţia Naţională a Drumurilor şi SC Iptana SA, în valoare de 11.828.600.000 ROL. Suma plătită a fost de 1.182.860 ROL cu TVA.

După 12 ani

Guvernanţii şi-au mai amintit de pod abia după… 12 ani! "În data de 26 aprilie 2014, în şedinţa Consiliului de Administraţie al CNADNR SA, s-a aprobat demararea procedurii de achiziţie publică în vederea încheierii contractului de servicii pentru “Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila”. În data de 23 aprilie 2015 s-a semnat contractul de servicii având ca obiect Reactualizarea Studiului de Fezabilitate pentru “Podul Suspendat peste Dunăre în zona Brăila” cu Asocierea SC ISPCF SA - SC EDIN SRL - SC STE SRL - SC PEGASO INGEGNERIA SRL, în valoare de 5.635.643 RON fără TVA. Valoarea contractului cu TVA 20 la sută este de 6.762.772 RON, având ca sursă de finanţare bugetul de stat - alte cheltuieli de Investiţii. Suma plătită este în valoare de: 2.445.869 RON cu TVA. Valoarea totală plătită de CNADNR SA pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru investiţia „Pod peste Dunăre la Brăila/Galaţi” este de 3.628.729,43 lei cu TVA”, ne-a declarat compania.

Ce urmează

Potrivit CNADNR, în prezent, studiul de fezabilitate (de fapt reactualizarea lui) a fost finalizat şi urmează să fie transmis spre avizare în CTE CNADR SA, după obţinerea Acordului de Mediu. „Menţionăm că proiectul aferent acordului de mediu se află la Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, în vederea emiterii acestuia. Studiul de Fezabilitate are ca scop crearea unei căi de comunicaţie moderne cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului între localităţile Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, creşterii siguranţei utilizatorilor, micşorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelele pentru zonele tranzitate în prezent”, punctează compania.

Când începe proiectarea

Pornind de la declaraţiile premierului Dacian Cioloş făcute în luna aprilie, am încercat să aflăm când va începe proiectarea Podului peste Dunăre la Brăila şi ce sumă este alocată în acest scop.

"Termenul estimat pentru proiectarea şi execuţia Podului suspendat peste Dunăre în zona  Brăila, în conformitate cu  Master Planul General de Transport august 2016 (publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor), Anexa cu clauză de reforma structurală, Capitolul VII, proiecte ITI (Investiţii Teritoriale Integrate) Tulcea Delta Dunării - Drumuri Expres, poziţia 1 Constanţa - Tulcea - Brăila (+ Pod peste Dunăre) Faza I - Pod peste Dunăre + reabilitare Ovidiu - Tulcea (109 km), este anul 2022, cu o perioadă de execuţie de doi ani (2024). Prestatorul care va realiza proiectarea Podului suspendat peste Dunăre în zona  Brăila va fi desemnat în urma unei proceduri de licitaţie în conformitate cu prevederile legale", ne-a informat CNADNR. Deci e greu de crezut că proiectarea ar putea începe la finele anului!

"Având în vedere faptul că Studiul de Fezabilitate nu a fost încă avizat în CTE CNADNR, care cuprinde şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, la momentul prezentei nu putem estima cu exactitate suma necesară pentru proiectarea, respectiv, execuţia lucrărilor. Aceste date vor fi cunoscute după ce indicatorii tehnico-economici vor fi aprobaţi în CTE CNADNR şi CTE MT”, a mai precizat compania. Deci, nimic despre cele 200 milioane de euro avansate de prim-ministrul Cioloş!

Şi nu-i exclus ca, până în 2020, când, dacă e să dăm crezare planurilor Ministerului Transporturilor, să fie necesare noi actualizări ale documentaţiei pentru pod. Pe alţi bani, tot ai noştri!

Citit 26548 ori Ultima modificare Marți, 20 Septembrie 2016 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.