Cum se vor ÎNCĂLZI gălăţenii în următorii ani. O nouă STRATEGIE TERMICĂ a oraşului
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

Cum se vor ÎNCĂLZI gălăţenii în următorii ani. O nouă STRATEGIE TERMICĂ a oraşului
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Peste 45.000 de apartamente au fost debranşate de la sistemul centralizat de termoficare, în ultimii şapte ani * Preluarea CET de către municipalitate este "nesustenabilă tehnic şi economic", avertizează autorii studiului supus dezbaterii


În timp ce Electrocentrale insistă, de mai bine de doi ani, să se asocieze cu municipalitatea pentru crearea unei societăţi unice de producţie, transport şi distribuţie a agentului termic, ba chiar planul pe care conducerea societăţii l-a gândit pentru a salva CET de la faliment vizează, printre altele, continuarea relaţiilor comerciale cu autorităţile locale, municipalitatea se pregăteşte să renunţe la producătorul de agent termic primar şi să-şi pună la punct propria reţea de producţie, transport şi distribuţie a energiei termice.

Cel puţin asta reiese din "Strategia de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi 2017 - 2030". Studiul, elaborat la comanda autorităţilor locale, de Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, a fost publicat pe portalul Primăriei şi este supus dezbaterii publice până pe data de 26 decembrie.

„Principala ipoteză care a stat la baza realizării strategiei este aceea că întregul sistem de alimentare centralizată cu căldură aparţine Primăriei (…) Reţelele de transport primar al agentului termic sunt, în proporţie de 90 la sută, pe domeniul public al municipiului Galaţi, drept pentru care se recomandă tuturor factorilor decidenţi din zona politicului şi a administraţiei publice locale să întreprindă acţiuni concertate în demersul preluării acestora de către municipalitate. Fără acest transfer, strategia de alimentare cu căldură îşi va atinge greu scopul sau, altfel spus, soluţia optimă din punct de vedere tehnico-economic a acestei strategii nu va putea fi realizată, întrucât administraţia locală nu va avea dreptul de a interveni asupra tuturor elementelor componente ale actualului sistem", afirmă autorii strategiei, care precizează totodată că "o eventuală preluare a Electrocentrale de către municipalitate este nesustenabilă tehnic şi economic. Aceasta nu poate funcţiona decât cu mari costuri operaţionale şi necesită investiţii majore".

Independenţă energetică şi biomasă

Autorii Strategiei de alimentare cu energie termică, care are nu mai puţin de 128 de pagini, au oferit municipalităţii zece variante pentru eficientizarea sistemului centralizat de termoficare, însă în final au recomandat-o pe cea de-a zecea. Practic, conform soluţiei propuse, Galaţiul este împărţit în trei zone, iar fiecare dintre acestea va avea propriul sistem de încălzire şi apă caldă. Prima se referă la "cartierul Dunărea (Micro 18, 19, 20 şi 21), cu interconectarea punctelor termice aferente şi montarea unor surse de producere agent termic pe gaze naturale în sistem de cogenerare de înaltă eficienţă". Cea de-a doua zonă se referă la cartierul Micro 16, prin interconectarea punctelor termice şi montarea unei surse de producere agent termic în sistem de cogenerare de înaltă eficienţă utilizând drept combustibil biomasa. "Această variantă analizează în principal potenţialul de substituire a gazelor naturale cu energie termică produsă din biomasă. Trebuie menţionat faptul că în municipiul Galaţi există două surse importante de producere a peleţilor din biomasă, acestea fiind SC Ecosal SA (cu o capacitate de circa 1.500 de tone peleţi biomasă pe an, cu posibilităţi de creştere a producţiei) şi SC Prutul SA (cu o capacitate producere de peste 20.000 de tone peleţi biomasă pe an)". Cea de-a treia zonă vizează restul oraşului, pentru care au fost gândite surse independente de producere a agentului termic în toate celelalte puncte termice.

Autorii Strategiei au recomandat municipalităţii elaborarea a unui studiu de fezabilitate pentru fiecare zonă. "Menţionăm că în cadrul soluţiei propuse se va renunţa total la actuala reţea termică primară, care aparţine SC Electrocentrale. Astfel, o parte semnificativă din pierderile de transport agent termic va fi eliminată", se arată în document.

Costurile estimate pentru această variantă de redimensionare şi eficientizare a sistemului public de termoficare pot depăşi şapte milioane de euro.

Trebuie gândit un nou sistem de facturare

Autorii strategiei avertizează municipalitatea că sistemul de facturarea şi încasare a contravalorii serviciilor de termoficare trebuie regândit şi schimbat în profunzime, întrucât cel actual s-a dovedit total ineficient. "Există dificultăţi majore legate de facturarea corespunzătoare şi creşterea gradului de încasare a facturilor. Lanţul actual prin care se desfaşoară aceste operaţiuni este ineficient. Există situaţii în care locatarii plătesc prin cheltuielile de întreţinere toate utilităţile (apă, energie electrică, energie termică, gaze), distribuţia sumelor încasate efectuate ulterior de asociaţiile de proprietari nu respectă ponderea acestor utilităţi în cheltuielile de întreţinere. Asociaţiile achită cu prioritate energia electrică, gazele şi apa rece, pentru a evita întreruperea acestora, după care restul se achită pentru energia termică. Datorită acestui mod de gestionare a resurselor financiare ale asociaţiei, frecvent se ajunge la situaţia în care nu au nicio restanţă către alţi furnizori de utilităţi, toate datoriile neachitate fiind lăsate pe seama contravalorii facturilor de energie termică", se arată în document.

Au "evadat" pe capete

Din cauza facturilor mari, a serviciilor de proastă calitate, ba chiar sistate la grămadă, în repetate rânduri, atât pentru bun platnici, cât şi pentru datornici, aproape trei sferturi dintre abonaţi au părăsit sistemul centralizat de termoficare, în ultimii şapte ani. Conform studiului, în anul 2009, aproape 83.000 de apartamente erau racordate la sistemul public de termoficare. În iulie 2016, după aproape şapte ani, reprezentanţii municipalităţii raportau doar 35.910 apartamente dependente de agentul termic furnizat de autorităţi. După cum am scris în repetate rânduri, este posibil ca numărul consumatorilor să fie chiar mai mic, întrucât municipalitatea (prin Calorgal) nu a efectuat în teren un "recensământ" al propriilor clienţi şi s-a bazat mai degrabă pe datele furnizate de asociaţiile de proprietari.

În cazul în care autorităţile locale vor reuşi să implementeze proiectele recomandate de Universitatea "Dunărea de Jos", unii clienţi ar putea opta din nou pentru serviciile furnizate de municipalitate. Aleşii trebuie să demonstreze, în schimb, că strategia nu va rămâne doar pe hârtie, aşa cum s-a întâmplat până acum.

Citit 8901 ori Ultima modificare Joi, 22 Decembrie 2016 00:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.