Micro 19 scapă de monopolul CET. Cât vor costa primele centrale termice de cartier

Micro 19 scapă de monopolul CET. Cât vor costa primele centrale termice de cartier
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Nu mai puţin de 45.035.015 de lei, aceasta ar fi valoarea totală a investiţiei necesare pentru ca unul dintre cele mai populate cartiere din Galaţi, Micro 19, să devină independent de Electrocentrale. Studiul de fezabilitate şi principalii indicatori tehnico-economici pentru „Realizarea unei surse de producere şi distribuţie a energiei termice pentru cartierul Micro 19” se vor supune aprobării aleşilor la şedinţa de joi, 26 ianuarie.

Reamintim că, la finele lunii august, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, anunţa că Micro 19 ar putea deveni primul cartier independent din punct de vedere termic, graţie unui proiect pilot. Documentaţia acestei investiţii a fost realizată, după cum aţi mai putut citi în ziarul "Viaţa liberă", de ATH Energ SRL, căreia Primăria i-a plătit 48.000 de lei fără TVA. Pentru că soluţia generală avută în vedere de municipalitate pentru dezvoltarea şi modernizarea sistemului centralizat de încălzire este montarea de centrale termice în cogenerare, în Micro 19 va fi implementat proiectul pilot.

Alternativa la Electrocentrale

Prin proiectul de hotărâre care a ajuns pe masa aleşilor sunt prevăzute două centrale de cogenerare din staţiile de căldură (SC) 53 şi 50, şi o centrală termică în staţia de căldură 25, instalaţiile de cogenerare fiind dimensionate după consumul minimum de iarnă aferent fiecărei grupări „La SC 53 şi SC 50 vor fi sisteme de reţele termice de transport (sistem bitubular tur-retur) care folosesc cât mai mult actualele canale tehnice. Pentru asigurarea consumului de căldură la «vârf de iarnă», şi a consumului de apă caldă pe timpul verii, se vor amplasa cazane de apă caldă care vor fi racordate direct la reţelele de distribuţie pentru încălzire şi apă caldă de consum. În SC 25 se vor amplasa numai cazane pentru iarnă care vor furniza energia termică pentru încălzire întrucât pentru acesta nu mai există cerere de apă caldă de consum”, se arată în proiectul de hotărâre, care prevede şi conducte preizolate aferente celor două staţii de căldură.

Banii pentru finanţarea acestui proiect pilot ar putea veni de la bugetul local dar şi de la buget de stat şi/sau dintr-un împrumut.

Rămâne de văzut dacă aleşii locali vor fi de acord cu această investiţie.

Citit 10928 ori Ultima modificare Joi, 15 Iunie 2023 21:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.