O AUD PE MAMA NĂSCÂNDU-MĂ ÎNCĂ O DATĂ

Moto: "Viaţa este o flacără care se stinge, dar recapătă scânteie
ori de câte ori se naşte un copil" (William Shakespeare)

Moto: "Privind la pruncul ce-ţi zâmbeşte,/ îţi dăm un sfat să-l iei în seamă:/
nimic pe lume nu-i prieşte/ mai mult ca laptele de mamă!"

(Constanţa Apostol)

Mă duc la Maternitatea "Bunavestire" să scriu un reportaj. Recunosc, am primit această provocare cu destulă bucurie şi seriozitate, dar şi cu multe rezerve în sensul realizării, adică. Adică, ce fel de cuvinte să folosesc pentru a sluji un asemenea demers? Cum trebuie să aşez cuvintele pentru a nu trata subiectul pe alături? Oare nu era mai bine să aleg Paternitatea? Totuşi, mă duc la Maternitate să scriu un reportaj. Am auzit că aici, în această Fabrică de Copii, se desfăşoară o luptă continuă pentru viaţă, ceea ce, în traducere universală, înseamnă o continuă bătălie cu moartea. Am mai auzit că prin timpul şi spaţiul acestei instituţii delicate umblă emoţii nenumărate, dar n-am crezut că pot fi atât de multe şi răscolitoare. Ce reacţie să am când văd un trup de şase sute de grame cu suflet cu tot, şi care îşi mişcă mâinile şi capul şi picioarele în căutarea sensurilor vieţii pe calea laptelui, cea mai sigură şi scurtă distanţă dintre mamă şi prunc? Ce fel să mă comport când aflu că o astfel de creaţie omenească are reţeaua sangvină subţire cât un fir de păr şi, în pofida dimensiunilor, trebuie să primească hrană în mod artificial, dacă natural nu se poate? Cât de frumoase şi plastice trebuie să fie cuvintele pentru a descrie această imagine care nu se poate şterge niciodată de pe retină? Pun mâinile la ochi şi mă mir. Şi îi admir cu toată sinceritatea pe cei/cele care se ocupă cu apariţia, dezvoltarea, apărarea, frumuseţea şi miracolul vieţii/omului pe pământ.

Flori de nu-mă-uita…cu ochii închişi
Aşadar, eu şi fotoreporterul suntem în ograda Maternităţii. Vine doamna Constanţa Apostol, asistentă-şefă la Secţia Neonatalogie. Vine şi ne primeşte zâmbind, adică firesc şi cu grijă, ca pe nou-născuţi. Ne dă halate şi intrăm în Blocul de Naşteri să facem fotografii şi să vedem câtă rezistenţă avem la emoţii şi la ameninţarea cu emoţiile, mai ales că n-am fost niciodată într-un salon plin cu incubatoare pentru fiinţe omeneşti. Mi se înmoaie picioarele când văd prunci cât lingura, aşezaţi în casete transparente şi în condiţii speciale de presiune, temperatură şi lumină. Toţi trebuie să stea şi să aştepte aici până la greutatea de două kilograme şi jumătate, când fiecare poate pleca fără grijă în braţele părinţilor şi în sensul propriului destin. Unii sunt abia veniţi în lume, alţii au deja vechime de trei-patru săptămâni. Unii se mişcă în căutarea sânului şi a mângâierii, a cântecului de leagăn, alţii dorm puri şi simpli, parcă sunt flori de nu-mă-uita cu ochii închişi. Băieţi şi fete. Fete - mai multe. Să aibă, mai târziu, băieţii de unde să aleagă. Mă uit la aceste minunate cuvinte/fructe de dragoste şi pot să cred că fiecare este un biruitor în bătălia cu necunoscutul dinaintea naşterii, un cutezător pe cărările încurcate ale vieţii, un curajos în căutarea necunoscutului de dincolo de viaţă. Doamna Constanţa şi încă o doamnă dau pruncilor de mâncare şi de alte trebuinţe, îi aşează, îi drăgănesc, îi netezesc, îi niniresc, îi ascultă…şi sunt convinse că mai încolo, peste ani şi peste vreme, se vor întâlni pe stradă, în parc, la şcoală, la nuntă…şi - de ce nu? - chiar în această Maternitate, ca părinţi. Aceşti copii cu inima cât o cireaşă amară, mamele acestora şi cei care au în grijă miracolul naşterii merită mai mult sprijin şi mai multă atenţie din partea instituţiilor statale. Este o crimă şi o ruşine enormă să tai aripile acestor pui aflaţi pe margine de cuib, să dai vina pe Criza economică şi pe Dumnezeu în timp ce te umfli în pene şi te plimbi cu limuzina, dar mai ai şi tupeul să sugerezi doamnei Fefeleaga şi doamnei Vitoria Lipan să pună mâna la creşterea natalităţii în republica noastră capitalistă şi nervoasă.

Mai trebuie câte ceva pe ici, pe acolo…
Vorbim, pe rând, cu doamna doctor Maria Cristina Sandu, şef Secţie Neonatalogie; doamna doctor Genoveva Vasilcan, medic primar neonatalog; doamna doctor Liliana Docan, medic primar obstetrică-ginecologie şi director medical; doamna doctor Liliana Caraman, şef Secţie Obstetrică-Ginecologie; şi doamna doctor Anamaria Hărăbor, manager al Maternităţii. Astfel, printre emoţiile stârnite de prezenţa acestor profesionişti ai nobleţei, auzim că "Bunavestire" se află într-o situaţie juridică nebuloasă, o parte din clădiri aparţinând Comunităţii Evreieşti şi o parte aparţinând Primăriei, situaţie pentru care efortul financiar bugetar este foarte mare, reprezentanţii Comunităţii ţinând steagul şi pretenţiile foarte sus, tocmai până în ţara sfântă, dacă se poate. Parcă te apucă furia deznădejdii şi renunţarea când vezi şi simţi viermele nepăsării şi lăcomiei cum roade din siguranţa Maternităţii. Şi, Doamne, câte suflete şi trupuri de prunci au trecut prin mâinile specialiştilor din Fabrica de Copii! Numai doamna Constanţa Apostol a mângâiat şi a pus tandreţe maternă pe frunţile a peste cincizeci de mii de copii! Într-adevăr, o profesie plină de riscuri, însă rata mortalităţii la naştere, aici, este sub 0,01 procente, foarte-foarte puţine mame au tendinţa să-şi abandoneze fătul, dar şi acestea, până la urmă, prin consiliere psihologică, înţeleg să-şi ia copiii acasă, instinctul maternal învingând posibilitatea căderii în acest păcat. Apropo de cifre şi procente, statisticiana Maternităţii este proaspătă mamă chiar acum, felicitări! Deşi rata natalităţii este în scădere, Instituţia este pregătită să întâmpine orice eveniment şi cerinţă de specialitate, folosindu-se histeroscopul şi laparoscopul, instrumente ultramoderne de explorare a uterului, a trompelor uterine şi a cavităţii peritoneale. Aşadar, zic doctorii, viitoarele mame gălăţence pot apela cu încredere la serviciile Maternităţii. Naturală sau cezariană, funcţie de dispoziţia fizico-psihică a femeii, naşterea rămâne, cel puţin pentru mine, un fenomen egal cu apariţia Universului…şi cu atât mai frumos, cu cât este vulnerabil şi ireversibil pe scara Unu, adică Dumnezeu. Copii născuţi "din flori?" Sigur că da! Copii născuţi prematur? Sigur că da! Copii din săraci şi din bogaţi? Sigur că da! Dar toţi, absolut toţi…jucării nestemate, primul ţipăt al acestora sigilând importanţa iubirii, adică aşezarea veşniciei între plăcut şi util, între stamină şi pistil, între semnul Crucii şi Ave Maria!…melodia pe care doamna Constanţa Apostol o ascultă în fiecare dimineaţă. Ce să mai zic?

Şi am auzit patru naşteri în direct
Chiar aşa: ce să mai zic? Din cabinet în cabinet, merg cu ochii aproape închişi, cu inima la gât…Cine ştie pe unde mă mai duce asistenta, şi ce mai văd, şi ce mai aud!…Aud şi văd câteva mame: Carmen Mihai (în 29 octombrie, a născut-o pe Patricia); Lenuţa Necula (are un băiat, Alexandru Antoniu, de trei săptămâni); Anişoara Liliana Lupaşcu (băiatul său, Tudor Gabriel, are trei săptămâni); şi Nicoleta Mihăilă (a născut-o pe Ingrid Karina înainte de termen, însă vrea să mulţumească medicilor Truş Anamaria şi Soloviev)…Ehei, zice asistenta-şefă, dacă ai şti cât de frumoase sunt femeile în secundele imediat următoare naşterii copiilor lor, ce claritate a trăsăturilor fizice le marchează îndeplinirea acestui mister, participarea la cel mai important eveniment al vieţii de după propria lor naştere încoace!…

Şi mă cară pe holuri şi pe scări, şi traversez ograda înainte şi înapoi…şi aud un ţipăt, două ţipete, trei ţipete, patru ţipete…S-au născut patru copii, spune doamna Constanţa, chiar acum s-au născut!…mama Crăiţă: o fată; mama Dodu: o fată şi un băiat; şi mama Iorga: un băiat.

Ce să mai zic? Ce să mai scriu? Încerc să-mi imaginez ţipetele/făpturile traversând prima moleculă de aer, făcând cunoştinţă cu ochii mamelor, cu marginea lumii care îi aşteaptă sau pe care abia aşteaptă s-o cutreiere în căutarea sensului vieţii, în căutarea sensului iubirii, cum scrie Nichita Stănescu. Încerc să cred că pot să-i întâlnesc pe aceşti copii peste câţiva ani, cu trotineta, cu mingea, cu o floare la ureche; dar şi pe medicii aceştia minunaţi şi modeşti, dincolo de orice ipocrizie politică, dincolo de orice imprecaţie pe care o aruncă, sub protecţia mizerabilă a anonimatului, cutare sau cutare imbecil controlat de lăcomie şi alcool; dar şi pe doamna Constanţa Apostol (epigramistă notorie, dar şi consilier psihologic) care, cum spuneam, a semnat legănarea a mii şi mii de prunci…şi, acasă, păstrează şi ascultă toată colecţia marilor opere muzicale ale lumii.

Şi o dâră de lumină dinspre copilărie
Am fost la Maternitatea "Bunavestire" să scriu un reportaj. Am fost, am văzut, însă nu am învins. Am o sacoşă cu ziare şi cu o bucată de plăcintă pe care mi-a dat-o doamna doctor Anamaria Hărăbor. Salut portarul şi ies pe stradă. Trebuie să mă duc la vale, că-i mai uşor. Nu ştiu de ce, dar îmi vine să mă uit în urmă. Şi chiar mă uit. Importantă şi tăcută, Fabrica de Copii parcă vrea să mă adune de pe drumuri şi să-mi arate cum se întreţine focul la Mister…Şi parcă merg pe o dâră de lumină dinspre copilărie, şi parcă văd o femeie cu morişti, şi un Zmeu Frumos jucându-se cu zmeul de hârtie…Şi parcă o aud pe Mama născându-mă încă şi încă o dată…Ave Maria!